Mama Grecia

Grecia,o peninsula mica,dezlegata de continent,scaldata de apele Mediteranei,este leganul culturii , artei si civilizatiei europene,creatoarea celor mai pretioase comori cu care se mandreste astazi civilizatia universala.

Nu vorbesc numai de comorile artistice, care fac fala muzeelor din Paris,Londra,Roma,Viena sau Berlin, ci de ”bunurile” al caror pret e mai mare si cu care grecii au inzestrat omenirea pe veci.Cel mai mare dintre ele - libertatea . Pe vremea cand tota lumea era cufundata in robie,cand tiranii domneau cu puterea ori superstitia, grecii dadeau o alta dimensiune vietii, notiunea de cetateni liberi care se guvernau singuri prin magistratii alesi chiar de ei au creat ”modelul”universal calauzind omenirea spre cucerirea libertatii politice.

Poporul acesta asa de mandru a dat universalitatii cele mai importante opere literare, cele mai frumoase poeme,cele mai incantatoare discursuri care au la baza primele filosofii, care azi reprezinta baza intelegerii si armoniei universale,tragediile create si puse in scena au ramas emblematice in arta teatrala,au fost initiatorii frumosului la un nivel atat de desavarsit ,incat nimeni nu l-a mai atins de atunci. Grecia a fost reperul , pe care au incercat sa-l urmeze toti ceilalti.

De la greci am invatat elocinta,armonia fara cusur, eleganta simpla dar atat de gratioasa ,calitati pe care nu avem cum sa nu le admiram. De la greci am invatat sa iubim viata, pt ca ei ne-au transmis aceasta iubire prin tot ce au creat.
Poate ca, nu as fi scris acest post, dar iubesc Grecia, dincolo de politica. Mi-au atins sufletul cele cateva cuvinte ale Monicai Savulescu Voudouri,ca si cand mi-ar fi citit gandurile: “De locuri te legi daca ele te fac fericit”. Da, m-am simtit fericita in Grecia insulara ,chiar daca am stat cateva zile,pt ca acolo am descoperit ca ”viata” are alt sens pentru acei localnici ai unei mici bucati de pamant scaldata de apele marii Egee. Imi staruie si-acum in nari, mirosul graului din sfesnicele in care se aprind lumanarile, in orice bisericuta pe care o descoperi singuratica, pe un drum prafuit,luindu-ti singur cheia de sub o piatra ce sta parca de veghe, langa usa lacasului modest. Incui si o pui la loc dupa ce, intre tine si Dumnezeu, nu a fost decat micul zgomot facut de o flacara ce palpaie, luminand calea rugaciunii tale. Simplu, dar cat de elocvent !

E greu sa admiti astazi ca, macar Europa,daca nu si altii, nu vor inapoia Greciei , neconditionat, ceea ce au imprumutat,ceea ce au copiat, dar si ceea ce au luat , fara onestitate , in momente discutabile de ”respiro” ale unei natii ,poate, obosite de atatea milenii de altruism – demnitatea .