Mi-am adus aminte azi de o intamplare,petrecuta acum cativa ani.Eram intr-un autobuz ,care ma ducea la slujba . Aglomeratie, oameni imbracati destul de gros,pt ca afara burnita si era frig. Geamuri aburite de trupurile oamenilor si miros destul de neplacut. Acela al hainelor cumparate de la second hand,miros specific , de multi ani, mijloacelor de transport in comun, atunci cand umezeala scoate din imbracamintea oamenilor mirosul chimicalelor folosite pt dezinfectarea lor.
Ocupam un scaun, iar gandurile care imi umpleau mintea mergeau in tandem cu privirea lenesa pe care o aveam in acea dimineata mohorata , intr-un camp vizual restrans de o inghesuiala binefacatoare ;)
Aceasta stare matinala lipsita de chef s-a intrerupt brusc cand ,la nivelul mijlocului persoanei dinaintea ochilor mei am vazut o mana care-si facea loc printre trupurile lipite si intindea niste degete tremurande, cum numai la bolnavii de Parkinson mai vazusem ,indreptand-le usor spre fermoarul posetei d-nei respective. Inainteau milimetric,iar secundele ce treceau in timpul cand eu ma gandeam cum sa actionez s-au transformat in ore nesfarsite.Simteam cum mor de frica ! Ma uitam, simtind fiori reci pe sira spinarii spre viitoarea victima ce statea impasibila la ce se intampla, napadita de gandurile si grijile pe care le luase cu ea de-acasa . Intr-o fractiune de secunda m-am gandit sa produc un incident, care sa stopeze inevitabilul furt, fara sa-mi atrag ura si eventual razbunarea infractorului. Asa ca, pur si simplu ”am cazut” de pe scaun,iar in cadere am luat-o dupa mine, ca ”punct de sprijin” si pe dna respectiva. In uimirea generala,care reflecta dezgustul fata de dezechilibrul meu matinal, hotul s-a retras tiptil si a disparut ,livid la fata ,ca si mine.
De ce mi-am amintit tocmai astazi de fata acelui individ? Era cadaverica,pt el timpul se oprise, mintea nu-i mai functiona, privirea era fixa,imobila,era asa intepenit de frica incat nici un muschi, de la incheietura mainii pana la cap nu i se mai misca, campul lui vizual nu a sesizat nici macar reflexul pe care l-am avut de a-l privi brusc pt cateva franturi de secunda. Sunt convinsa ca, daca cineva l-ar fi atins cu degetul in zona intercostala ar fi murit de frica.
Pastrez de atunci un sentiment ciudat,de neputinta ,pt ca nu am avut suficient curaj sa strig, astfel incat borfasul sa nu stearga putina. Zile intregi am ocolit acel traseu ,dintr-o frica aproape paralizanta.
Azi am aflat ca un director al serviciului de stare civila dintr-o primarie a capitalei a facut infarct si a murit, dupa ce ieri a privit la tv cum se desfasurau audierile si perchezitiile care se faceau lucratorilor si spatilor din subordinea sa, in vederea adunarii de probe care ar fi demonstrat ca un grup infractional, suspectat de mita si de fals in acte publice, au eliberat
pasapoarte, in mod ilegal unor cetateni moldoveni. Da ! cred ca se poate muri atunci cand ti-e frica, cand adrenalina creste la maxim ,dar mai ales ales atunci cand ea e cauza unui moment de infractionalitate al carui martor sau faptuitor esti !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu