Trenul vietii

Mi-am propus sa dedic o postare tuturor acelor pe care-i iubesc.Astazi ,pentru c-am citit ceva ce m-a impresionat foarte tare,am sa incep cu mama.

Exact peste o luna va implini 80 ani.Am fost de curand s-o vad,petrecindu-mi cu ea mai multe zile.Este o femeie extraordinara.Puternica si altruista a trait o viata inchinata noua,copiilor ei .A muncit fara incetare,cate 12-16 ore pe zi, ca sa ne cladeasca o viata tihnita,neinceputa de la lingura cum se spune.Pina in vara lui 2008,nimic nu ne lasa sa facem in gospodaria ei.Dadea de socoteala la tot ce o inconjora,cu multa pricepere si daruire,cu toate ca boli de tot felul au insotit-o ,neprietenoase ,pe tot parcursul vietii.Cind ne duceam pe la ea nu stia cum sa ne faca sederea mai placuta dindu-se peste cap sa fie ordine si curatenie in casa ei ,sa avem pe masa bucatele care ne placeau cel mai mult. Asta pina -n vara. Acum am gasit-o schimbata,fara vlaga,fara acea bucurie care o facea sa-i joace luminite in ochi la vederea noastra.Apatica si neincrezatoare in fortele ei,incercind cu greu sa faca fata unor aparente care o secau de puteri.Mi-am dat seama ca este in pragul de sfirsit,atunci cind nimic ,in afara de impacarea cu tine insuti ,nu te mai motiveaza sa mergi mai departe.Mi-e greu numai la gindul ca despartirea este inevitabila.Nu stiu ce-o sa ma fac fara ea,dorul meu va alerga neobosit dupa ea cum si dorul ei pentu MAMICULE a tot alergat ,iar acum, obosit,simte nevoia sa se odihneasca. Tristetea ei ma face sa cred ca se gindeste la noi, puii ei,la regretul despartirii. Cu toate ca oboseste repede,ne cauta mereu.Nevoia acuta de NOI ma sperie.Vesnicia este o sintagma pe care o inteleg din ce in ce mai greu.Mi-e dor de pe acum,mamicuta mea.