ilustratie SILVIA MIHAILESCU
LA MULTI ANI ,TUTUROR PRIETENILOR MEI !
sa fiti sanatosi si voiosi in 2012 !
sâmbătă, 31 decembrie 2011
2012
ilustratie SILVIA MIHAILESCU
vineri, 30 decembrie 2011
Vanare de Vant !
Reformista neinteleasa a PD-ului - deputata pe atunci(2005) - Lavinia si-a luat catrafusele pe motiv ca reforma DA merge la ralanti si a infintat cu Cozmin si Aurelian un partid initiativ de centura ,a carui principala activitate timp de 7 ani a fost improscarea cu zoaie a personalitatii Presedintelui Basescu. Centura politica pe care s-au plimbat atatia ani s-a uzat rau ,bag seama ,odata ce toti trei s-au intors obositi de picere ,ciugulind cumintei din mainile celui ce le construise notorietatea.
Celui mai shmecher dintre ei,Cozmin,nu! El si-o obtinuse dinainte singur, tradandu-l pe Bombonel. Iar dupa ce-l tradeaza si pe Base devine unsul personal al lui Geoana si Vantu , cu rashini colectate de oriunde altundeva, numai de la PIN nu, transformandu-se printr-o rostogolire-doua intr-un prosper om de afaceri ,coactionar peste noapte la importante trusturi media sau de sondare a pietii ; probabil din seninul esecului devastator al consilierii prostalaului natiunii , pt ca argumentatia cum ca afacerile-i personale (pe care nu i le depistase nimeni in timp ) i-ar fi creat o independenta confortabila fata de mogulii pt care lucra de zor,expertiza-i profi fiind atat de minunata incat pt nici o suma dintr-un offshore nu s-ar fi manjit,zic, argumentatia o poate da oligofrenilor nu oamenilor normali care stiu cat de greu este sa te mentii pe linia de plutire chiar cu o expertiza de top europeran si mondial.
Aurelian in schimb ,baiat fin de vitza nobila din Ladestii de Valcea (n-am stiut pana azi ,dar imi erau f aproape de urecea-mi muzicala accentele timbrului vocii sale specifice zonei oltenesti de sub munte)devine un cunoscut si recunoscut avocat , iar cand fuduliile i-au depasit nivelul nasului s-a de/dat cu taranistii unde-i era locul de drept . A mitraliat permanent Cotroceniul ,el care milita pt reformarea clasei politice si a institutiilor statului,pana a obosit cu Vant cu tot ce-i batea din spate si ,impreuna cu alt zgomotos gaunos ,Victoras au cazut precum chiorii in coparseul istoriei deschis pt ei si descendentii regalisi, de cel caruia i-au sapat groapa atatia amar de ani!tacerea acestor doua figuri triste dupa regalul vodevil aniversar este absolut suspecta pt mine.
Vine insa cu viteza hamesitului pribeag la masa gospodarului asezat si brunetzica calamburgie Lavi si ne ametzeste cu sforaieli de genul"in politica trebuie sa ai stomacul tare si sa rezisti, inclusiv declaratiilor neplacute venite din partea unor oameni importanti" adica, vezi Doamne ea trece peste ce i-a zis odata Base si nu vrea sa stea pe margine si sa critice in continuare pt ca Romania are nevoie de ea si nu mai poate sta deoparte.Pai, nu e fraiera de loc dumneaei,a vazut clar ca cei carora le ceruse in genunchi mai an sa-si resadeasca pin-ul in curtea lor sunt in cadere libera si cum este obisnuita cu tradarile bordurale ,nu are vreo jena sa-si foloseasca limba pt a spala pana la albire ,tot cu expertiza specialistului, ca si nasi-su,drumul spre o eventuala eligibilitate politica. Se vede clar ca stomacu-i firav este plin de mormoloci pe care i-a puit de pe urma broscoilor inghititi in timp.Un singur lucru nu baga de seama ,ca in disperarea si graba de a se agata de orice masina de partid care sa-i asigure un venit de subzistenta a ratat circumscrierea la Danutz srl posesor al celor 10 procente PoPo/rale din sondaje si a mers acolo unde,poate hali acu', prin lingere, din mainile Oprea/nului, ce conjunctural se afla in gratiile marinerului. O alegere proasta ,neeligibila ,de numai 1% ! Daca stai si analizezi mai adanc aceste miscari iti vine-n nas un miros de Vanare de Vant :))
http://www.ziare.com/lavinia-sandru/stiri-lavinia-sandru/lavinia-sandru-il-asteptam-si-pe-dan-diaconescu-in-unpr-interviu-ziare-com-1142089
Celui mai shmecher dintre ei,Cozmin,nu! El si-o obtinuse dinainte singur, tradandu-l pe Bombonel. Iar dupa ce-l tradeaza si pe Base devine unsul personal al lui Geoana si Vantu , cu rashini colectate de oriunde altundeva, numai de la PIN nu, transformandu-se printr-o rostogolire-doua intr-un prosper om de afaceri ,coactionar peste noapte la importante trusturi media sau de sondare a pietii ; probabil din seninul esecului devastator al consilierii prostalaului natiunii , pt ca argumentatia cum ca afacerile-i personale (pe care nu i le depistase nimeni in timp ) i-ar fi creat o independenta confortabila fata de mogulii pt care lucra de zor,expertiza-i profi fiind atat de minunata incat pt nici o suma dintr-un offshore nu s-ar fi manjit,zic, argumentatia o poate da oligofrenilor nu oamenilor normali care stiu cat de greu este sa te mentii pe linia de plutire chiar cu o expertiza de top europeran si mondial.
Aurelian in schimb ,baiat fin de vitza nobila din Ladestii de Valcea (n-am stiut pana azi ,dar imi erau f aproape de urecea-mi muzicala accentele timbrului vocii sale specifice zonei oltenesti de sub munte)devine un cunoscut si recunoscut avocat , iar cand fuduliile i-au depasit nivelul nasului s-a de/dat cu taranistii unde-i era locul de drept . A mitraliat permanent Cotroceniul ,el care milita pt reformarea clasei politice si a institutiilor statului,pana a obosit cu Vant cu tot ce-i batea din spate si ,impreuna cu alt zgomotos gaunos ,Victoras au cazut precum chiorii in coparseul istoriei deschis pt ei si descendentii regalisi, de cel caruia i-au sapat groapa atatia amar de ani!tacerea acestor doua figuri triste dupa regalul vodevil aniversar este absolut suspecta pt mine.
Vine insa cu viteza hamesitului pribeag la masa gospodarului asezat si brunetzica calamburgie Lavi si ne ametzeste cu sforaieli de genul"in politica trebuie sa ai stomacul tare si sa rezisti, inclusiv declaratiilor neplacute venite din partea unor oameni importanti" adica, vezi Doamne ea trece peste ce i-a zis odata Base si nu vrea sa stea pe margine si sa critice in continuare pt ca Romania are nevoie de ea si nu mai poate sta deoparte.Pai, nu e fraiera de loc dumneaei,a vazut clar ca cei carora le ceruse in genunchi mai an sa-si resadeasca pin-ul in curtea lor sunt in cadere libera si cum este obisnuita cu tradarile bordurale ,nu are vreo jena sa-si foloseasca limba pt a spala pana la albire ,tot cu expertiza specialistului, ca si nasi-su,drumul spre o eventuala eligibilitate politica. Se vede clar ca stomacu-i firav este plin de mormoloci pe care i-a puit de pe urma broscoilor inghititi in timp.Un singur lucru nu baga de seama ,ca in disperarea si graba de a se agata de orice masina de partid care sa-i asigure un venit de subzistenta a ratat circumscrierea la Danutz srl posesor al celor 10 procente PoPo/rale din sondaje si a mers acolo unde,poate hali acu', prin lingere, din mainile Oprea/nului, ce conjunctural se afla in gratiile marinerului. O alegere proasta ,neeligibila ,de numai 1% ! Daca stai si analizezi mai adanc aceste miscari iti vine-n nas un miros de Vanare de Vant :))
http://www.ziare.com/lavinia-sandru/stiri-lavinia-sandru/lavinia-sandru-il-asteptam-si-pe-dan-diaconescu-in-unpr-interviu-ziare-com-1142089
miercuri, 28 decembrie 2011
Alive
Maybe you talk too high, man.
Maybe I talk too slow.
But you've got to live a little bit faster
'cause you've got a little less time to go.
I ain't lost and I ain't searching.
But then you know me very well.
And I can't change the wind and make it blow the other way.
I'm a fool and I can tell .
That I'm alive and that's all.
That I can get up just as fast as I fall.
And I can walk and run but I'll never crawl.
And in the end it doesn't matter at all.
I don't know about the people that I read about in..
joi, 22 decembrie 2011
Tuturor vizitatorilor si prietenilor acestui blog le multumesc pt timpul petrecut pe paginile lui .Totodata ii invit s-o faca in continuare,bucurandu-se aici de o clipa de sinceritate.
Va doresc tuturor SARBATORI MINUNATE in familiile voastre, iar sanatatea, bucuria si abundenta sa fie cu voi .
CRACIUN FERICIT !
Va doresc tuturor SARBATORI MINUNATE in familiile voastre, iar sanatatea, bucuria si abundenta sa fie cu voi .
CRACIUN FERICIT !
duminică, 18 decembrie 2011
Sfarsitul tacerii: Raportul Final si viitorul democratic al Romaniei (In Memoriam Vaclav Havel)
Autor:
V Tismaneanu
Dedic acest articol memoriei celui care a fost Vaclav Havel (1936-2011), intelectual critic, disident anticomunist, fondator al Cartei 77, dramaturg, presedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, apoi presedintele Republicii Cehe, autorul nepieritorului eseu “Puterea celor fara de putere”. Vaclav Havel a simbolizat ceea ce numesc reinventarea politicului, curajul de a sfida machievelismele cinice si de a reafirma drepturile subiectivitatii intr-o lume dominata de birocratii obtuze si de ideologii constrangatore. Pentru Havel, co-autor al “Declaratiei de la Praga”, a rosti adevarul despre comunism, ca si despre fascism, a fost un imperativ categoric. Incetarea din viata a lui Vaclav Havel indoliaza intreaga comunitate a celor pentru care drepturile omului sunt universale si non-negociabile, iar crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile.
Condamnarea dictaturii comuniste din Romania, un regim care s-a facut vinovat de nenumarate crime impotriva umanitatii, nu s-a nascut din senin. In acel insangerat decembrie 1989, protestatarii de la Timisoara, Cluj, Sibiu, Bucuresti, Iasi, Brasov si din alte orase cereau sa se puna capat acelui regim. Ei nu sustineau umanizarea socialismului de stat, ci abolirea sa. Guvernarile post-decembriste, mai intai sub presedintele amneziei, Ion Iliescu, apoi sub acela al tergiversarii, Emil Constantinescu, au ocolit subiectul. Cel de-al doilea a trimis mesaje frumos intocmite, a scris fraze bine slefuite, dar nu s-a infatisat in Parlament, infruntand reactiile isterice ale nostalgicilor regimului national-securist, ale fostilor si actualilor protocronisti, ale demagogilor, canaliilor si saltimbancilor, pentru a rosti cuvintele esentiale: “Condamn dictatura comunista din Romania ca ilegitima si criminala”. S-a nascut Memorialul de la Sighet ca initiativa a unor oameni extraordinari, Ana Blandiana si Romulus Rusan, in fiecare an se desfasoara Scoala de Vara de la Sighet, Centrul International de Cercetari legat de Academia Civica, s-a infiintat Memorialul Revolutiei de la Timisoara din initiativa lui Traian Orban, au aparut carti, amintiri, volume documentare, dar statul roman a tacut. Iar tacerea, o stim de la o renumita ganditoare germana, Gesine Schwann, are efecte distructive.
In 2004, constrans de circumstante, Ion Iliescu (care gafase lamentabil in 2003 pe tema Holocaustului in interviul cu ziarul israelian “Haaretz”) a acceptat concluziile Raportului Comisiei conduse de Elie Wiesel si a condamnat Holocaustul din Romania. Societatea civila romaneasca i-a cerut presedintelui Traian Basescu sa se angajeze in condamnarea regimului totalitar de inspiratie bolsevica pe intreg parcursul existentei sale, de la 6 martie 1945, cand a fost impus guvernul-marioneta al lui Petru Groza, pana la Revolutia din decembrie 1989. Mai mult, Apelul lansat de Sorin Iliesiu in 2005 cerea sa fie condamnate si crimele de dupa 22 decembrie. S-a format astfel o masa critica, o imensa presiune populara care a dus la infiintarea, in aprilie 2006, a Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Meritul lui Traian Basescu in a demara si a sustine acest proiect este incontestabil. Presedintele a dovedit deopotriva vointa politica si conscventa intru principii. In iunie 2006, la o intalnire cu membrii si expertii Comisiei Prezidentiale la care erau prezenti si unii jurnalisti cunoscuti intre care Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar si Mircea Mihaies, presedintele Basescu a spus cat se poate de categoric, referindu-se la intensificarea atacurilor impotriva demersului nostru: “Chiar daca ramanem in final doar dl Tismaneanu si cu mine, tot voi condamna comunismul”. N-am ramas doar noi doi, ne-am bucurat de sprijinul societatii civile, al atator si atator intelectuali publici, al unei majoritati tacute care a gasit varii forme pentru a-si exprima solidaritatea.
Cauza formarii acelei Comisii a fost endogena, deci nu a fost vorba de presiuni externe venite din partea Uniunii Europene (cum se afirma uneori chiar in lucrari foarte documentate aparute in Vest). Era o premiera nu doar la noi, ci si in ansamblul statelor post-comuniste. Existase Comisia Eppelmann in Germania, dar RDG-ul nu mai exista ca stat. Era vorba, prin urmare, de necesitatea unui gest similar cu acela al presedintelui Jacques Chirac in 1995 cand, in numele statului francez, a condamnat regimul de la Vichy, de asumarea trecutului traumatic prin recunoasterea crimelor comise, a caracterului ilegitim al regimului comunist. Trebuiau analizate institutiile, metodele si personalitatile care au facut posibile faradelegile epocii comuniste. Un grup de tineri istorici, politologi, filosofi, sociologi au pornit cu entuziasm si competenta sa elaboreze acel Raport. Rolul membrilor Comisiei si al meu ca presedinte fost inainte de toate sa orientam conceptual activitatea expertilor si sa mentimem legatura cu seful statului pentru a ne facilita accesul la arhive. Cand ii aud pe unii spunand ca acesti cercetatori sunt prea tineri, ca nu au cum sa inteleaga teribilele timpuri pe care le examineaza, imi revin in minte cuvintele din “Cidul” lui Corneille: Je suis jeune, il est vrai, mais aux âmes bien nées/ La valeur n’attend point le nombre des années.
Evident, am lucrat cu totii la scrierea Raportului Final, ne-am consultat, am avut numeroase schimburi de opinii. Am considerat necesara, din punct de vedere istoriografic si moral, includerea in Raport a represiunilor din teritoriile romanesti anexate de URSS in 1940. Cum crimele comuniste au afectat destinele tuturor cetatenilor Romaniei, Raportul include analiza situatiei minoritatilor nationale in timpul deceniilor de represiune. Punctul de vedere al victimelor a fost respectat si inclus in Raport (un capitol scris de dl Gheorghe Boldur-Latescu si expertii AFDPR). S-a constituit o redutabila echipa de cercetare care, in pofida numeroaselor ofensive calomniatoare, a insinuarilor si atacurilor imunde, si-a mentinut o admirabila si benefica solidaritate. Chiar momentele cele mai spinoase au fost depasite relativ usor, fara primejdii reale la adresa coeziunii echipei. Stiam cu totii, din experientele unor comisii similare din state post-dictatoriale (Argentina, Chile, Africa de Sud, Germania) ca un moment foarte dificil va fi legat de numirea numelor celor culpabili. N-am ezitat sa o facem si asa s-a nascut anexa cu biografiile demnitarilor de varf ai regimului comunist, intre care Ion Iliescu. Nu ne-a mirat, prin urmare, reactia sa extrem de ulcerata. Pe baza a sute si sute de documente, a mii si mii de marturii, Securitatea a fost descrisa drept o organizatie criminala. Nu ne-a mirat, prin urmare, isteria securistilor si a megafoanelor lor, inclusiv de la un anumit cotidian specializat in promovarea fostilor magnati ai dictaturii, inclusiv a fostilor sefi ai Securitatii.
Raportul Final, numit astfel pentru ca incheia activitatea acelei echipe de analiza a dictaturii, tot asa cum Raport Final s-a numit si documentul generat de Comisia Wiesel, este o opera colectiva, asumata de toti membrii Comisiei Prezidentiale in spiritul si in metoda sa. Sa-mi fie permis sa omagiez in aceste randuri, mult prea sumare, memoria celor trei membri ai Comisiei care s-au stins din viata: Constantin Ticu Dumitrescu, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu.
Pretuiesc in mod deosebit articolul publicat pe Hotnews/Contributors de dr Cristian Vasile, respectat istoric, care a fost secretarul stiintific al Comisiei Prezidentiale si apoi, impreuna cu Dorin Dobrincu,a coordonat Comisia Prezidentiala Consultativa (2007-2009). Cercetator la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane, director stiintific al IICCMER, Cristian Vasile este cat se poate de calificat si indrituit sa scrie despre semnificatia momentului 18 decembrie 2006 pentru cultura politica a unei Romanii decisa sa rupa cu trecutul comunist. O democratie fara memorie, am spus-o si o repet, este una subreda,vulnerabila, precara. Viitorul democratic al Romaniei tine de asumarea dezinhibata, lucida si onesta a unui trecut care trebuie confruntat, nu romantizat, cosmetizat si mistificat.
V Tismaneanu
Dedic acest articol memoriei celui care a fost Vaclav Havel (1936-2011), intelectual critic, disident anticomunist, fondator al Cartei 77, dramaturg, presedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, apoi presedintele Republicii Cehe, autorul nepieritorului eseu “Puterea celor fara de putere”. Vaclav Havel a simbolizat ceea ce numesc reinventarea politicului, curajul de a sfida machievelismele cinice si de a reafirma drepturile subiectivitatii intr-o lume dominata de birocratii obtuze si de ideologii constrangatore. Pentru Havel, co-autor al “Declaratiei de la Praga”, a rosti adevarul despre comunism, ca si despre fascism, a fost un imperativ categoric. Incetarea din viata a lui Vaclav Havel indoliaza intreaga comunitate a celor pentru care drepturile omului sunt universale si non-negociabile, iar crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile.
Condamnarea dictaturii comuniste din Romania, un regim care s-a facut vinovat de nenumarate crime impotriva umanitatii, nu s-a nascut din senin. In acel insangerat decembrie 1989, protestatarii de la Timisoara, Cluj, Sibiu, Bucuresti, Iasi, Brasov si din alte orase cereau sa se puna capat acelui regim. Ei nu sustineau umanizarea socialismului de stat, ci abolirea sa. Guvernarile post-decembriste, mai intai sub presedintele amneziei, Ion Iliescu, apoi sub acela al tergiversarii, Emil Constantinescu, au ocolit subiectul. Cel de-al doilea a trimis mesaje frumos intocmite, a scris fraze bine slefuite, dar nu s-a infatisat in Parlament, infruntand reactiile isterice ale nostalgicilor regimului national-securist, ale fostilor si actualilor protocronisti, ale demagogilor, canaliilor si saltimbancilor, pentru a rosti cuvintele esentiale: “Condamn dictatura comunista din Romania ca ilegitima si criminala”. S-a nascut Memorialul de la Sighet ca initiativa a unor oameni extraordinari, Ana Blandiana si Romulus Rusan, in fiecare an se desfasoara Scoala de Vara de la Sighet, Centrul International de Cercetari legat de Academia Civica, s-a infiintat Memorialul Revolutiei de la Timisoara din initiativa lui Traian Orban, au aparut carti, amintiri, volume documentare, dar statul roman a tacut. Iar tacerea, o stim de la o renumita ganditoare germana, Gesine Schwann, are efecte distructive.
In 2004, constrans de circumstante, Ion Iliescu (care gafase lamentabil in 2003 pe tema Holocaustului in interviul cu ziarul israelian “Haaretz”) a acceptat concluziile Raportului Comisiei conduse de Elie Wiesel si a condamnat Holocaustul din Romania. Societatea civila romaneasca i-a cerut presedintelui Traian Basescu sa se angajeze in condamnarea regimului totalitar de inspiratie bolsevica pe intreg parcursul existentei sale, de la 6 martie 1945, cand a fost impus guvernul-marioneta al lui Petru Groza, pana la Revolutia din decembrie 1989. Mai mult, Apelul lansat de Sorin Iliesiu in 2005 cerea sa fie condamnate si crimele de dupa 22 decembrie. S-a format astfel o masa critica, o imensa presiune populara care a dus la infiintarea, in aprilie 2006, a Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Meritul lui Traian Basescu in a demara si a sustine acest proiect este incontestabil. Presedintele a dovedit deopotriva vointa politica si conscventa intru principii. In iunie 2006, la o intalnire cu membrii si expertii Comisiei Prezidentiale la care erau prezenti si unii jurnalisti cunoscuti intre care Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar si Mircea Mihaies, presedintele Basescu a spus cat se poate de categoric, referindu-se la intensificarea atacurilor impotriva demersului nostru: “Chiar daca ramanem in final doar dl Tismaneanu si cu mine, tot voi condamna comunismul”. N-am ramas doar noi doi, ne-am bucurat de sprijinul societatii civile, al atator si atator intelectuali publici, al unei majoritati tacute care a gasit varii forme pentru a-si exprima solidaritatea.
Cauza formarii acelei Comisii a fost endogena, deci nu a fost vorba de presiuni externe venite din partea Uniunii Europene (cum se afirma uneori chiar in lucrari foarte documentate aparute in Vest). Era o premiera nu doar la noi, ci si in ansamblul statelor post-comuniste. Existase Comisia Eppelmann in Germania, dar RDG-ul nu mai exista ca stat. Era vorba, prin urmare, de necesitatea unui gest similar cu acela al presedintelui Jacques Chirac in 1995 cand, in numele statului francez, a condamnat regimul de la Vichy, de asumarea trecutului traumatic prin recunoasterea crimelor comise, a caracterului ilegitim al regimului comunist. Trebuiau analizate institutiile, metodele si personalitatile care au facut posibile faradelegile epocii comuniste. Un grup de tineri istorici, politologi, filosofi, sociologi au pornit cu entuziasm si competenta sa elaboreze acel Raport. Rolul membrilor Comisiei si al meu ca presedinte fost inainte de toate sa orientam conceptual activitatea expertilor si sa mentimem legatura cu seful statului pentru a ne facilita accesul la arhive. Cand ii aud pe unii spunand ca acesti cercetatori sunt prea tineri, ca nu au cum sa inteleaga teribilele timpuri pe care le examineaza, imi revin in minte cuvintele din “Cidul” lui Corneille: Je suis jeune, il est vrai, mais aux âmes bien nées/ La valeur n’attend point le nombre des années.
Evident, am lucrat cu totii la scrierea Raportului Final, ne-am consultat, am avut numeroase schimburi de opinii. Am considerat necesara, din punct de vedere istoriografic si moral, includerea in Raport a represiunilor din teritoriile romanesti anexate de URSS in 1940. Cum crimele comuniste au afectat destinele tuturor cetatenilor Romaniei, Raportul include analiza situatiei minoritatilor nationale in timpul deceniilor de represiune. Punctul de vedere al victimelor a fost respectat si inclus in Raport (un capitol scris de dl Gheorghe Boldur-Latescu si expertii AFDPR). S-a constituit o redutabila echipa de cercetare care, in pofida numeroaselor ofensive calomniatoare, a insinuarilor si atacurilor imunde, si-a mentinut o admirabila si benefica solidaritate. Chiar momentele cele mai spinoase au fost depasite relativ usor, fara primejdii reale la adresa coeziunii echipei. Stiam cu totii, din experientele unor comisii similare din state post-dictatoriale (Argentina, Chile, Africa de Sud, Germania) ca un moment foarte dificil va fi legat de numirea numelor celor culpabili. N-am ezitat sa o facem si asa s-a nascut anexa cu biografiile demnitarilor de varf ai regimului comunist, intre care Ion Iliescu. Nu ne-a mirat, prin urmare, reactia sa extrem de ulcerata. Pe baza a sute si sute de documente, a mii si mii de marturii, Securitatea a fost descrisa drept o organizatie criminala. Nu ne-a mirat, prin urmare, isteria securistilor si a megafoanelor lor, inclusiv de la un anumit cotidian specializat in promovarea fostilor magnati ai dictaturii, inclusiv a fostilor sefi ai Securitatii.
Raportul Final, numit astfel pentru ca incheia activitatea acelei echipe de analiza a dictaturii, tot asa cum Raport Final s-a numit si documentul generat de Comisia Wiesel, este o opera colectiva, asumata de toti membrii Comisiei Prezidentiale in spiritul si in metoda sa. Sa-mi fie permis sa omagiez in aceste randuri, mult prea sumare, memoria celor trei membri ai Comisiei care s-au stins din viata: Constantin Ticu Dumitrescu, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu.
Pretuiesc in mod deosebit articolul publicat pe Hotnews/Contributors de dr Cristian Vasile, respectat istoric, care a fost secretarul stiintific al Comisiei Prezidentiale si apoi, impreuna cu Dorin Dobrincu,a coordonat Comisia Prezidentiala Consultativa (2007-2009). Cercetator la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane, director stiintific al IICCMER, Cristian Vasile este cat se poate de calificat si indrituit sa scrie despre semnificatia momentului 18 decembrie 2006 pentru cultura politica a unei Romanii decisa sa rupa cu trecutul comunist. O democratie fara memorie, am spus-o si o repet, este una subreda,vulnerabila, precara. Viitorul democratic al Romaniei tine de asumarea dezinhibata, lucida si onesta a unui trecut care trebuie confruntat, nu romantizat, cosmetizat si mistificat.
marți, 13 decembrie 2011
tacerea mieilor....mioritici,pai cum altfel :)
Rasfoiesc dimineata presa si dau peste parerea ce si-a exprimat-o aseara E Boc la B1 tv,devenita stire, referitoare la ”apostolul” Apostu : ca n-ar avea legatura cercetatul ardelean cu pepenarii din dosarul lui ,odata ce..bla,bla,bla....si plictisita imi arunc ochii pe o alta informatie, de data aceasta legata de Lazaroiu :” Ponta mi- a dat dosarele PSD-iştilor în schimbul sondajelor confidenţiale ale Alianţei D.A.” aparute in Adevarul de azi,ambele !
Cred ca toti imi stiti parerea despre Lazaroiu,nu-l plac deloc,cam demult si de-asta nu-i inteleg,deseori nici discursul lipsit de verbe! Devenit consilier al lui Basescu l-am acceptat, pana ce o Madama din blogosfera, intretinuta de baieti unu si unu,spuneau unii - care-i cunosteau ,ca ar avea chiar ochi albastri, l-a atras in asternuturile ei si usor,usor a inceput sa produca si el...articole .Contributor la Madama ,vai, laudat , aplaudat ,asteptat de toata lumea cu sufletul la gura, cu cevashilea barfe,ca-ntre fete, de pe la Cotroceni, sau din propria gandire ,ce mai, facut din scris a fi omul de incredere nr 1 al Presedintelui.
Sa va zic sincer,mi s-a pus pata pe el, o data ca nu priveste drept ,cautandu-si cuvintele prin varful pantofilor si doi ca i-am vazut niste poze cu atitudini cam lascive pt un barbat , pe facebook, pe care nu le-am ”capturat”din lene si-mi pare rau, dar care m-au dus cu gandul aiurea . Ce sa fac,gospodina ,fara paralaxa !!!!
Si, buuuum!!!! Vine eliberarea din fonctia prezidentiala,apoi numirea in guvern ”la munca” unde-si ia la randu-i consilier pe cine altcineva, decat pe unul din baietii de la Madama ,pana cand PM Boc se burzuluieste si-l elibereaza numai dupa 3 luni, in urma unor declaratii ”vizionare” legate de caderea masiva in sondaje a partidului(guvernului) pt care depuese chiar juraminte de credinta,plus alte devieri in balarii legate de marirea iminenta a pensiilor si salariilor bugetare la sfarsit de an,in plina criza europeana ,cu un guvern ce se vrea auster.
In toata aceasta perioada ,cred ca l-a facut din vbe psiho si socio volante si pe Base, pt ca atata timp cat a fost sub influenta lui Lazaroiu,parca nu mai era el. Balbe peste balbe inaintari si reveniri in discursuri fara logica ,de ma luasem de cap. Ce mai,lucratura tipica ! Noroc ca nu-l consilia in probleme de politica externa ,ca ne lua incornoratu !
Si azi ,poooc! bomba pe care puteti s-o cititi aci ! Pai ,dle Lazaroiu eu inteleg ca va era foame , dar asa psiholog si sociolog cum va credeti, n-ati aflat ca minciuna are picioare scurte ? O dati si azi / ieri in balarii,pe contul personal de fbook,dar io nu va pap ”ironiile” ! Asa va banuiesc unii ,c-ati fi ironic in raspunsuri ,eu nu ! nu, pt ca prea apare din senin aceasta stire care-mi pute a altceva decat a batalie poolitica; adica ,atunci cand dvs erati mare sef la un important institut de sondare a opiniilor publice, dadeati la schimb informatii ( sondaje) confidentiale in contra partida cu ce? Nu pe bani,ca aia au miros si le iau cainii urma si-apoi intre prieteni nu se dau bani ,ci investeati viitorul cu bombite care puteau face praf si pulbere persoane , sau din contra se puteau transforma in averi sau unelte de santaj. Erati in aceeasi barca cu Bombo,cu tanarul Ponta? Aveti, dupa cum ziceti, si-acu bombite de pe la toate partidele de v-ati permis infiintarea unuia nou? Am auzit, nu stiu sigur, c-ati fi un om bogat !!! stiti ca vi se spunea si mama Omida de la Cotroceni? V-a imbogatit intr-asa hal psd-ul micului curajos de-acu, incat sa preziceti din ce in ce mai des aberatia unei a doua coalitii intre social democrati si mai ”noii” liberali-democrati cum ii boteaza cu ironie, adevarata, de data asta ,pontescul dvs prieten? nu stiu,intreb asa ,cam degeaba ,pt ca dvs m-ati facut sa mi se ia si de ultima speranta ce-o aveam : ca se poate intampla ceva bun si in Romania . De-alde indivizi ca dvs,personaje cinice distribuite in roluri pt a face oamenii simpli sa -si caste gura si sa va pape giumbushlucurile statale suntem satui, dle Lazaroiu,mai ales acum in prag de Sfintele Sarbatori!
Cred ca toti imi stiti parerea despre Lazaroiu,nu-l plac deloc,cam demult si de-asta nu-i inteleg,deseori nici discursul lipsit de verbe! Devenit consilier al lui Basescu l-am acceptat, pana ce o Madama din blogosfera, intretinuta de baieti unu si unu,spuneau unii - care-i cunosteau ,ca ar avea chiar ochi albastri, l-a atras in asternuturile ei si usor,usor a inceput sa produca si el...articole .Contributor la Madama ,vai, laudat , aplaudat ,asteptat de toata lumea cu sufletul la gura, cu cevashilea barfe,ca-ntre fete, de pe la Cotroceni, sau din propria gandire ,ce mai, facut din scris a fi omul de incredere nr 1 al Presedintelui.
Sa va zic sincer,mi s-a pus pata pe el, o data ca nu priveste drept ,cautandu-si cuvintele prin varful pantofilor si doi ca i-am vazut niste poze cu atitudini cam lascive pt un barbat , pe facebook, pe care nu le-am ”capturat”din lene si-mi pare rau, dar care m-au dus cu gandul aiurea . Ce sa fac,gospodina ,fara paralaxa !!!!
Si, buuuum!!!! Vine eliberarea din fonctia prezidentiala,apoi numirea in guvern ”la munca” unde-si ia la randu-i consilier pe cine altcineva, decat pe unul din baietii de la Madama ,pana cand PM Boc se burzuluieste si-l elibereaza numai dupa 3 luni, in urma unor declaratii ”vizionare” legate de caderea masiva in sondaje a partidului(guvernului) pt care depuese chiar juraminte de credinta,plus alte devieri in balarii legate de marirea iminenta a pensiilor si salariilor bugetare la sfarsit de an,in plina criza europeana ,cu un guvern ce se vrea auster.
In toata aceasta perioada ,cred ca l-a facut din vbe psiho si socio volante si pe Base, pt ca atata timp cat a fost sub influenta lui Lazaroiu,parca nu mai era el. Balbe peste balbe inaintari si reveniri in discursuri fara logica ,de ma luasem de cap. Ce mai,lucratura tipica ! Noroc ca nu-l consilia in probleme de politica externa ,ca ne lua incornoratu !
Si azi ,poooc! bomba pe care puteti s-o cititi aci ! Pai ,dle Lazaroiu eu inteleg ca va era foame , dar asa psiholog si sociolog cum va credeti, n-ati aflat ca minciuna are picioare scurte ? O dati si azi / ieri in balarii,pe contul personal de fbook,dar io nu va pap ”ironiile” ! Asa va banuiesc unii ,c-ati fi ironic in raspunsuri ,eu nu ! nu, pt ca prea apare din senin aceasta stire care-mi pute a altceva decat a batalie poolitica; adica ,atunci cand dvs erati mare sef la un important institut de sondare a opiniilor publice, dadeati la schimb informatii ( sondaje) confidentiale in contra partida cu ce? Nu pe bani,ca aia au miros si le iau cainii urma si-apoi intre prieteni nu se dau bani ,ci investeati viitorul cu bombite care puteau face praf si pulbere persoane , sau din contra se puteau transforma in averi sau unelte de santaj. Erati in aceeasi barca cu Bombo,cu tanarul Ponta? Aveti, dupa cum ziceti, si-acu bombite de pe la toate partidele de v-ati permis infiintarea unuia nou? Am auzit, nu stiu sigur, c-ati fi un om bogat !!! stiti ca vi se spunea si mama Omida de la Cotroceni? V-a imbogatit intr-asa hal psd-ul micului curajos de-acu, incat sa preziceti din ce in ce mai des aberatia unei a doua coalitii intre social democrati si mai ”noii” liberali-democrati cum ii boteaza cu ironie, adevarata, de data asta ,pontescul dvs prieten? nu stiu,intreb asa ,cam degeaba ,pt ca dvs m-ati facut sa mi se ia si de ultima speranta ce-o aveam : ca se poate intampla ceva bun si in Romania . De-alde indivizi ca dvs,personaje cinice distribuite in roluri pt a face oamenii simpli sa -si caste gura si sa va pape giumbushlucurile statale suntem satui, dle Lazaroiu,mai ales acum in prag de Sfintele Sarbatori!
luni, 12 decembrie 2011
Cutia Pandorei: Experiente personale din timpul condamnarii comunismului (I)
auyor:
Vladimir Tismaneanu
decembrie 12, 2011
Pacat ca nu tin jurnal. Nu-mi vine sa cred ca s-au scurs cinci ani de la acele momente mai agitate decat orice traisem eu vreodata. Cu atacuri mai dure, adeseori, decat orice mi-as fi putut imagina. Hidra ranita a urlat, vorba lui Dan Tapalaga, prin o mie de capete. Si totusi, am invins. Ma refer la toti cei care refuza sa accepte amnezia abulica si complicitatea cu fortele Raului, cu stafiile unui trecut traumatic. Experientele din 2006 ar fi meritat sa fie retinute in scris, inclusiv propriile mele stari de spirit, framantarile, dezamagirile, entuziasmele si dilemele, convorbirile telefonice cu prieteni apropiati (intre care Nick si Dana Andrews, oameni de o noblete rar-intalnita), cu surorile mele, sprijinul neconditionat si generos al familiei mele din Washington, sustinerea colegilor de departament de la Universitatea Maryland, sfaturile date de Monica Lovinescu in acea perioada, cate altele. Cu buna mea prietena Christina Zarifopol-Illias vorbeam zilnic. Cuvintele ei de incurajare erau precum oxigenul. A contat mult sprijinul consecvent primit din partea lui Dragos Aligica si al sotiei sale, Adina Dabu. Scrisesem despre decomunizare, inclusiv un capitol in cartea mea din 1998, aparuta la Princeton University Press, “Fantasies of Salvation” (tradusa in romaneste, la Polirom, de Magda Teodorescu). Nu stiam insa ce cutie a Pandorei se deschisese in Romania. Eram inca naiv.
Imi amintesc de seara din aprilie, acasa la doamna Gabriela Stoica, vaduva prietenului meu, regretatul ziarist Florin-Gabriel Marculescu, ea insasi o intelectuala admirabila. Venise domnul Ticu Dumitrescu, discutam despre Comisia Prezidentiala din care facea parte, despre CNSAS, despre arhive, despre prioritatile noastre, despre insinuarile din presa nationalist-comunistoida. In acea clipa, aud la televizor numele meu. Doi indivizi stau de vorba si ma fac in toate felurile: beizadea comunista, fecior de bani gata, fost speech-writer al lui Nicu Ceausescu, propagandist de frunte al vechiului regim, fiul unui mare tortionar comunist si cate altele. Asist siderat la falsificarea intregii mele biografii. Nu de catre Paunescu, Ungheanu, Eugen Florescu si Vadim, ceea ce-ar fi fost firesc. Nu-mi vine sa cred. Il intreb pe domnul Ticu cine sunt cei doi. Nu-l recunoscusem (se buhaise alarmant) pe Nistorescu. Langa el perora, scandalizat de numirea mea ca presedinte al Comisiei Prezidentiale, Petru Romosan. Nu-l cunosteam, il vazusem o singura data, in trecere, la inceputul anilor 90, in curtea Uniunii Scriitorilor. Era citat, ca mare autoritate, Mihai Pelin. Pe Nistorescu il cunoscusem relativ bine inca de prin 1975. Talentat reporter, suferea de chinuitoare complexe de inferioritate culturala. Fusese la mine acasa in vizita (la cina) prin 1993. In 2001 m-a rugat sa intervin la “Washington Post” sa-i publice “Oda Americii”. De unde aceasta ura ce parea sa-i intunece complet judecata? De unde atata indarjire? Ce mize aveau cei doi? De ce se temeau? Trecura anii si m-am lamurit.
In ianuarie 2011, publicam pe blogul meu un articol despre solidaritate, loialitati si prietenii. Multumeam prietenilor din Fundatia “Ioan Barbus” pentru solidaritatea lor indefectibila. Iata un fragment:
Pentru mine, prietenia inseamna solidaritatea mereu intarita întru principii si valori. Cand aceasta solidaritate se clatina, cand orgolii mistuitoare se combina cu varii complexe intr-o dezolanta alchimie resentimentara, cand trecutul este rescris pentru a deveni concordant cu actualele jocuri si combinatii, atunci se destrama si prietenia. Evident, unii rationalizeaza aceste decizii care anuleaza solidaritatea drept devotament pentru principii. Conform stilizarilor auto-justificative, ei n-au nimic cu oamenii concreti pe care ii ponegresc, ba chiar ii admira (cand nu-i dispretuiesc), problema este ca ei “nu pot renunta la principii”. As numi acest sindrom fetisismul principialitatii ostentative. In fapt, solidaritatile durabile se nasc din confluente valorice, din riscuri comune, din pariuri existentiale impartasite, din convergenta principiilor cultivate cu discretie, dintr-un atasament care nu se schimba peste noapte in raport cu un numar de idei, de norme morale, de aspiratii. Deci nu din cabale si jocuri de culise.
Prietenia este un mare pariu al unei increderi ce nu se zdruncina la orice incercare mai dificila. Dimpotriva, cand cerul se innoureaza, cand prietenii iti sunt insultati si calomniati (fie ca sunt in viata, fie ca au trecut in lumea dreptilor), nu te speli pe maini si nu intri in corul detractorilor, nu cautionezi , nici macar prin eschiva, bucuria acestora de a macula . Iar daca o faci, inseamna ca ai mimat doar prietenia. Exista si forme decente de despartire, nu doar cele menite sa dea satisfactie galeriei. Goethe spunea: “Pentru valet nu exista erou”. Iar Hegel completa aceasta inteleapta si trista constatare cu cuvintele: “Asta se intampla nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”.
Public mai jos un articol de Cristian Teodorescu legat exact de acele momente. L-am regasit facand o cautare pe web pentru cartea despre condamnarea comunismului in Romania la care lucrez acum. Va apare la o cunoscuta editura universitara din Anglia si Statele Unite. Este neindoios o provocare, o experienta extraordinara pentru un politolog, istoric al comunismului si filosof politic specializat in radicalism, ideologii si revolutii, sa fie implicat direct intr-un asemenea de demers de confruntare si asumare a unui trecut traumatic.Pe Cristian, un superb prozator si un jurnalist de mare clasa, l-am cunoscut la Washington, ne-am revazut la New York si la Bucuresti. Am petrecut atunci, in aprilie 2006, o seara minunata la Devis Grebu, un mare artist si un prieten drag, am incercat sa anticipam ce avea sa urmeze. Era cu o zi inainte de Pasti, plecam peste putin timp inapoi spre Washington.
In dupa-amiaza acelei zile, inregistrasem o emisiune cu Ion Cristoiu. Ma rugase consilierul prezidential Claudiu Saftoiu sa o fac, pe atunci “Antena 1″ nu declansase razboiul imptriva condamnarii comunismului. Peste cateva zile, Ion Cristoiu publica in “Jurnalul National” un articol intitulat premonitoriu ”Vladimir Tismaneanu in ciorba damboviteana”. Peste doar cateva saptamani, sub semnatura unui personaj numit Vladimir Alexe (despre care aveam sa citesc ulterior ca era departe a fi fost vreun inocent), “Ziua” lui SRS publica un text infam cu titlul “Agentul Volodea”. Dupa ce Colegiul CNSAS a dat verdictul ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea, Sorin Rosca Stanescu si-a cerut scuze public. Despre pozitia acelui ziar in 2006 si mai incolo, cu campaniile delirante purtate impotriva unor Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Mihai-Razvan Ungureanu, Teodor Baconschi, ca sa nu mai vorbesc de mine, s-ar putea scrie o intreaga carte. Iar unii editorialisti erau oameni pe care ii cunoasteam, persoane “de bine” (intre acestia, Zoe Petre si Gabriel Andreescu). Atunci au scris Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies si Ioan T. Morar texte de protest pentru care le raman indatorat.
Chiar daca n-am tinut jurnal, webul, bibliotecile, scrisorile si memoria (a mea, a prietenilor) ma ajuta. Mai ales ca atacurile, ignominiile, insinuarile si calomniile n-au contenit, infamiile se repeta de-a dreptul serial. Doar ca intre timp frontul nistorescian-vadimist s-a extins in zone care pareau in 2006 frecventabile. Dar despre asta, mai incolo…
Atacuri nedrepte
de Cristian Teodorescu (“Romania Literara”, No. 20, 2006)
De vreo săptămînă apar în presă atacuri împotriva lui Vladimir Tismăneanu. Unele mai murdare decît altele. Profesorului i se rescrie calomnios biografia în presa centrală, i se fac procese de intenţie şi e acuzat că ar fi omul Securităţii şi al PCR infiltrat în Occident.Cea dintîi mizerie de care e acuzat e că şi-ar fi ascuns trecutul. Nu şi l-a ascuns. Cînd a început să colaboreze la Europa Liberă, Vladimir Tismăneanu a spus ce era de spus despre trecutul său. De altfel în serialul său despre nomenclatura comunistă difuzat în anii ’80 la acest post de radio, profesorul a făcut, ori de cîte ori era cazul, trimiteri explicite la propria sa familie. Aşa că ultimul lucru care se poate spune despre el e că ar fi încercat să-şi fabrice altă biografie sau să-şi ascundă ascendenţa. Tismăneanu şi-a luat public distanţă de ideologia în care au crezut rudele sale, dar, spre meritul său, n-a amestecat distanţarea ideologică, precis formulată, cu renegarea relaţiilor sale de familie. Asta ar fi însemnat, de fapt, o încercare de a-şi oculta trecutul. Or, şi în perioada în care comunismul era atotputernic în România şi după 1990, Vladimir Tismăneanu a avut aceeaşi atitudine faţă de trecutul său şi faţă de lumea în care a crescut. Spre deosebire de mulţi dintre cei care au colaborat la Europa Liberă înainte de 1989, politologul n-a încercat să-şi fabrice un capital de disident de la distanţă faţă de regimul Ceauşescu, deşi ar fi avut cu ce. Analizele sale despre nomenclatura comunistă din România au fost, în multe privinţe, aproape la fel de dărîmătoare de iluzii în privinţa esenţei regimului de la Bucureşti, ca şi Orizonturile roşii ale lui Pacepa. Numai că în timp ce Pacepa s-a mulţumit să demoleze mitul Ceauşescu şi asta numai după ce a căpătat protecţie din partea Statelor Unite, Vladimir Tismăneanu a fost unul dintre demolatorii competenţi ai regimului comunist din România în întregul său.
Tismăneanu a evaluat cu aceeaşi lipsă de iluzii şi regimul dejist şi ceauşist, descriind mecanismele luptei pentru putere în PCR cu o viziune de ansamblu pe care foarte puţini au avut-o. Acest politolog, acuzat azi de infiltrare, a desfiinţat printre primii aşa-zisa atitudine patriotică a regimului Dej de după moartea lui Stalin. În timp ce în URSS a existat, timp de cîţiva ani, o încercare de destabilizare a regimului, în România s-a strîns şurubul necruţător, în timpul lui Dej. Acelaşi Vladimir Tismăneanu a demontat, esenţial, resorturile ceauşismului, identificînd în ele un stalinism rezidual, idee care a fost preluată din zbor de mulţi istorici şi politologi, fără citarea sursei.Atacurile împotriva lui Vladimir Tismăneanu au început de cînd el a acceptat să conducă comisia pentru evaluarea regimului comunist din România, comisie înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Băsescu. Marea competiţie aici e că, pînă la înfiinţarea Comisiei Băsescu, mai există institute şi instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nostru apropiat pe bani publici. Ideea că Vladimir Tismăneanu şi comisia lui ar putea lua caimacul, lăsînd fără obiect al concluziilor institute şi instituţii care de ani de zile se căznesc să dea de cap meandrelor comunismului autohton, a stîrnit, cred, valul de atacuri împotriva profesorului.Fireşte că în această poveste au dreptate şi cei care se miră că pentru condamnarea comunismului a fost nevoie de înfiinţarea unei comisii. Dar, pe de altă parte, eforturile de a demola această comisie şi, mai ales, de a-l compromite pe Vladimir Tismăneanu prin cele mai murdare căi posibile, mă fac să cred că miza acestui scandal e de parcelare a comunismului în funcţie de anumite interese. Probabil că nu întîmplător după ce Paul Goma a renunţat să mai facă parte din comisie, în urma unei explicaţii cu Vladimir Tismăneanu în care i-a cerut scuze acestuia, explicaţie care există, au apărut şi aceste atacuri împotriva lui Tismăneanu.În afară de asta, însă, există la noi o mare competiţie pentru ştampilarea comunismului. Cei care au făcut-o pînă acum, declarînd nociv comunismul autohton, îşi simt primejduită expertiza de o eventuală şi posibilă condamnare a comunismului din partea comisiei condusă de Vladimir Tismăneanu. Altfel zis, dacă nu avea mandat prezidenţial, lui Tismăneanu nu i s-ar fi inventat un trecut pe care nu-l are.
Vladimir Tismaneanu
decembrie 12, 2011
Pacat ca nu tin jurnal. Nu-mi vine sa cred ca s-au scurs cinci ani de la acele momente mai agitate decat orice traisem eu vreodata. Cu atacuri mai dure, adeseori, decat orice mi-as fi putut imagina. Hidra ranita a urlat, vorba lui Dan Tapalaga, prin o mie de capete. Si totusi, am invins. Ma refer la toti cei care refuza sa accepte amnezia abulica si complicitatea cu fortele Raului, cu stafiile unui trecut traumatic. Experientele din 2006 ar fi meritat sa fie retinute in scris, inclusiv propriile mele stari de spirit, framantarile, dezamagirile, entuziasmele si dilemele, convorbirile telefonice cu prieteni apropiati (intre care Nick si Dana Andrews, oameni de o noblete rar-intalnita), cu surorile mele, sprijinul neconditionat si generos al familiei mele din Washington, sustinerea colegilor de departament de la Universitatea Maryland, sfaturile date de Monica Lovinescu in acea perioada, cate altele. Cu buna mea prietena Christina Zarifopol-Illias vorbeam zilnic. Cuvintele ei de incurajare erau precum oxigenul. A contat mult sprijinul consecvent primit din partea lui Dragos Aligica si al sotiei sale, Adina Dabu. Scrisesem despre decomunizare, inclusiv un capitol in cartea mea din 1998, aparuta la Princeton University Press, “Fantasies of Salvation” (tradusa in romaneste, la Polirom, de Magda Teodorescu). Nu stiam insa ce cutie a Pandorei se deschisese in Romania. Eram inca naiv.
Imi amintesc de seara din aprilie, acasa la doamna Gabriela Stoica, vaduva prietenului meu, regretatul ziarist Florin-Gabriel Marculescu, ea insasi o intelectuala admirabila. Venise domnul Ticu Dumitrescu, discutam despre Comisia Prezidentiala din care facea parte, despre CNSAS, despre arhive, despre prioritatile noastre, despre insinuarile din presa nationalist-comunistoida. In acea clipa, aud la televizor numele meu. Doi indivizi stau de vorba si ma fac in toate felurile: beizadea comunista, fecior de bani gata, fost speech-writer al lui Nicu Ceausescu, propagandist de frunte al vechiului regim, fiul unui mare tortionar comunist si cate altele. Asist siderat la falsificarea intregii mele biografii. Nu de catre Paunescu, Ungheanu, Eugen Florescu si Vadim, ceea ce-ar fi fost firesc. Nu-mi vine sa cred. Il intreb pe domnul Ticu cine sunt cei doi. Nu-l recunoscusem (se buhaise alarmant) pe Nistorescu. Langa el perora, scandalizat de numirea mea ca presedinte al Comisiei Prezidentiale, Petru Romosan. Nu-l cunosteam, il vazusem o singura data, in trecere, la inceputul anilor 90, in curtea Uniunii Scriitorilor. Era citat, ca mare autoritate, Mihai Pelin. Pe Nistorescu il cunoscusem relativ bine inca de prin 1975. Talentat reporter, suferea de chinuitoare complexe de inferioritate culturala. Fusese la mine acasa in vizita (la cina) prin 1993. In 2001 m-a rugat sa intervin la “Washington Post” sa-i publice “Oda Americii”. De unde aceasta ura ce parea sa-i intunece complet judecata? De unde atata indarjire? Ce mize aveau cei doi? De ce se temeau? Trecura anii si m-am lamurit.
In ianuarie 2011, publicam pe blogul meu un articol despre solidaritate, loialitati si prietenii. Multumeam prietenilor din Fundatia “Ioan Barbus” pentru solidaritatea lor indefectibila. Iata un fragment:
Pentru mine, prietenia inseamna solidaritatea mereu intarita întru principii si valori. Cand aceasta solidaritate se clatina, cand orgolii mistuitoare se combina cu varii complexe intr-o dezolanta alchimie resentimentara, cand trecutul este rescris pentru a deveni concordant cu actualele jocuri si combinatii, atunci se destrama si prietenia. Evident, unii rationalizeaza aceste decizii care anuleaza solidaritatea drept devotament pentru principii. Conform stilizarilor auto-justificative, ei n-au nimic cu oamenii concreti pe care ii ponegresc, ba chiar ii admira (cand nu-i dispretuiesc), problema este ca ei “nu pot renunta la principii”. As numi acest sindrom fetisismul principialitatii ostentative. In fapt, solidaritatile durabile se nasc din confluente valorice, din riscuri comune, din pariuri existentiale impartasite, din convergenta principiilor cultivate cu discretie, dintr-un atasament care nu se schimba peste noapte in raport cu un numar de idei, de norme morale, de aspiratii. Deci nu din cabale si jocuri de culise.
Prietenia este un mare pariu al unei increderi ce nu se zdruncina la orice incercare mai dificila. Dimpotriva, cand cerul se innoureaza, cand prietenii iti sunt insultati si calomniati (fie ca sunt in viata, fie ca au trecut in lumea dreptilor), nu te speli pe maini si nu intri in corul detractorilor, nu cautionezi , nici macar prin eschiva, bucuria acestora de a macula . Iar daca o faci, inseamna ca ai mimat doar prietenia. Exista si forme decente de despartire, nu doar cele menite sa dea satisfactie galeriei. Goethe spunea: “Pentru valet nu exista erou”. Iar Hegel completa aceasta inteleapta si trista constatare cu cuvintele: “Asta se intampla nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”.
Public mai jos un articol de Cristian Teodorescu legat exact de acele momente. L-am regasit facand o cautare pe web pentru cartea despre condamnarea comunismului in Romania la care lucrez acum. Va apare la o cunoscuta editura universitara din Anglia si Statele Unite. Este neindoios o provocare, o experienta extraordinara pentru un politolog, istoric al comunismului si filosof politic specializat in radicalism, ideologii si revolutii, sa fie implicat direct intr-un asemenea de demers de confruntare si asumare a unui trecut traumatic.Pe Cristian, un superb prozator si un jurnalist de mare clasa, l-am cunoscut la Washington, ne-am revazut la New York si la Bucuresti. Am petrecut atunci, in aprilie 2006, o seara minunata la Devis Grebu, un mare artist si un prieten drag, am incercat sa anticipam ce avea sa urmeze. Era cu o zi inainte de Pasti, plecam peste putin timp inapoi spre Washington.
In dupa-amiaza acelei zile, inregistrasem o emisiune cu Ion Cristoiu. Ma rugase consilierul prezidential Claudiu Saftoiu sa o fac, pe atunci “Antena 1″ nu declansase razboiul imptriva condamnarii comunismului. Peste cateva zile, Ion Cristoiu publica in “Jurnalul National” un articol intitulat premonitoriu ”Vladimir Tismaneanu in ciorba damboviteana”. Peste doar cateva saptamani, sub semnatura unui personaj numit Vladimir Alexe (despre care aveam sa citesc ulterior ca era departe a fi fost vreun inocent), “Ziua” lui SRS publica un text infam cu titlul “Agentul Volodea”. Dupa ce Colegiul CNSAS a dat verdictul ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea, Sorin Rosca Stanescu si-a cerut scuze public. Despre pozitia acelui ziar in 2006 si mai incolo, cu campaniile delirante purtate impotriva unor Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Mihai-Razvan Ungureanu, Teodor Baconschi, ca sa nu mai vorbesc de mine, s-ar putea scrie o intreaga carte. Iar unii editorialisti erau oameni pe care ii cunoasteam, persoane “de bine” (intre acestia, Zoe Petre si Gabriel Andreescu). Atunci au scris Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies si Ioan T. Morar texte de protest pentru care le raman indatorat.
Chiar daca n-am tinut jurnal, webul, bibliotecile, scrisorile si memoria (a mea, a prietenilor) ma ajuta. Mai ales ca atacurile, ignominiile, insinuarile si calomniile n-au contenit, infamiile se repeta de-a dreptul serial. Doar ca intre timp frontul nistorescian-vadimist s-a extins in zone care pareau in 2006 frecventabile. Dar despre asta, mai incolo…
Atacuri nedrepte
de Cristian Teodorescu (“Romania Literara”, No. 20, 2006)
De vreo săptămînă apar în presă atacuri împotriva lui Vladimir Tismăneanu. Unele mai murdare decît altele. Profesorului i se rescrie calomnios biografia în presa centrală, i se fac procese de intenţie şi e acuzat că ar fi omul Securităţii şi al PCR infiltrat în Occident.Cea dintîi mizerie de care e acuzat e că şi-ar fi ascuns trecutul. Nu şi l-a ascuns. Cînd a început să colaboreze la Europa Liberă, Vladimir Tismăneanu a spus ce era de spus despre trecutul său. De altfel în serialul său despre nomenclatura comunistă difuzat în anii ’80 la acest post de radio, profesorul a făcut, ori de cîte ori era cazul, trimiteri explicite la propria sa familie. Aşa că ultimul lucru care se poate spune despre el e că ar fi încercat să-şi fabrice altă biografie sau să-şi ascundă ascendenţa. Tismăneanu şi-a luat public distanţă de ideologia în care au crezut rudele sale, dar, spre meritul său, n-a amestecat distanţarea ideologică, precis formulată, cu renegarea relaţiilor sale de familie. Asta ar fi însemnat, de fapt, o încercare de a-şi oculta trecutul. Or, şi în perioada în care comunismul era atotputernic în România şi după 1990, Vladimir Tismăneanu a avut aceeaşi atitudine faţă de trecutul său şi faţă de lumea în care a crescut. Spre deosebire de mulţi dintre cei care au colaborat la Europa Liberă înainte de 1989, politologul n-a încercat să-şi fabrice un capital de disident de la distanţă faţă de regimul Ceauşescu, deşi ar fi avut cu ce. Analizele sale despre nomenclatura comunistă din România au fost, în multe privinţe, aproape la fel de dărîmătoare de iluzii în privinţa esenţei regimului de la Bucureşti, ca şi Orizonturile roşii ale lui Pacepa. Numai că în timp ce Pacepa s-a mulţumit să demoleze mitul Ceauşescu şi asta numai după ce a căpătat protecţie din partea Statelor Unite, Vladimir Tismăneanu a fost unul dintre demolatorii competenţi ai regimului comunist din România în întregul său.
Tismăneanu a evaluat cu aceeaşi lipsă de iluzii şi regimul dejist şi ceauşist, descriind mecanismele luptei pentru putere în PCR cu o viziune de ansamblu pe care foarte puţini au avut-o. Acest politolog, acuzat azi de infiltrare, a desfiinţat printre primii aşa-zisa atitudine patriotică a regimului Dej de după moartea lui Stalin. În timp ce în URSS a existat, timp de cîţiva ani, o încercare de destabilizare a regimului, în România s-a strîns şurubul necruţător, în timpul lui Dej. Acelaşi Vladimir Tismăneanu a demontat, esenţial, resorturile ceauşismului, identificînd în ele un stalinism rezidual, idee care a fost preluată din zbor de mulţi istorici şi politologi, fără citarea sursei.Atacurile împotriva lui Vladimir Tismăneanu au început de cînd el a acceptat să conducă comisia pentru evaluarea regimului comunist din România, comisie înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Băsescu. Marea competiţie aici e că, pînă la înfiinţarea Comisiei Băsescu, mai există institute şi instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nostru apropiat pe bani publici. Ideea că Vladimir Tismăneanu şi comisia lui ar putea lua caimacul, lăsînd fără obiect al concluziilor institute şi instituţii care de ani de zile se căznesc să dea de cap meandrelor comunismului autohton, a stîrnit, cred, valul de atacuri împotriva profesorului.Fireşte că în această poveste au dreptate şi cei care se miră că pentru condamnarea comunismului a fost nevoie de înfiinţarea unei comisii. Dar, pe de altă parte, eforturile de a demola această comisie şi, mai ales, de a-l compromite pe Vladimir Tismăneanu prin cele mai murdare căi posibile, mă fac să cred că miza acestui scandal e de parcelare a comunismului în funcţie de anumite interese. Probabil că nu întîmplător după ce Paul Goma a renunţat să mai facă parte din comisie, în urma unei explicaţii cu Vladimir Tismăneanu în care i-a cerut scuze acestuia, explicaţie care există, au apărut şi aceste atacuri împotriva lui Tismăneanu.În afară de asta, însă, există la noi o mare competiţie pentru ştampilarea comunismului. Cei care au făcut-o pînă acum, declarînd nociv comunismul autohton, îşi simt primejduită expertiza de o eventuală şi posibilă condamnare a comunismului din partea comisiei condusă de Vladimir Tismăneanu. Altfel zis, dacă nu avea mandat prezidenţial, lui Tismăneanu nu i s-ar fi inventat un trecut pe care nu-l are.
duminică, 11 decembrie 2011
Sa mori de suveranitate ranita :)
In ultima vreme am stat mai mult pe facebook pt ca stirile si comentariile veneau fluviu . Si pro si contra, asa cum sta bine unui segment important de internauti. Ce m-a uimit - ca ma cam uimesc in ultima vreme oamenii, este apetenta unora de a complica lucrurile ,nu ca ele ar fi simple ,nu !!! sunt tare complicate si asa, insa oamenii sunt predispusi permanent la despicarea firului in mai multe ... Nu ca asa ar intelege sau s-ar face mai bine intelesi ,ci dintr-o viscerala dorinta de a fi ei burice legate direct la cauza respectiva.
Mi-a fost dat a vedea producandu-se pe fbook , persoane, care-si zic prioritar de dreapta si care-i doresc moartea lui Basescu, pt ca acesta a pus "suveranitatea" tarii la picioarele dnei Merkel . Sa mori tu, Mister & Lady C C!!!! alooo, n-am facut un dezacord gramatical,nu puteam sa zic sa muriti voi, atunci intervenea dezacordul, pur si simplu astia doi sunt asa lipiti in idei,pur si simplu formeaza o entitate cu un singur cap si o singura gura ;este Mr si ecoul lui - CC ,roll ! Dar sa nu credeti ca sunt unicii!!!! NU.
A proliferat natzionalismul la cote infinit mai mari decat in 90 ,cand privatizarea era "vazuta", ca o vanzare iminenta a tarii ."Mai bine saraci ,dar curati" sesizam astazi,la 20 de ani de la 48, ca este o sintagma adanc inradacinata in mentalitati ireversibil comunistoide,indiferent ca acestea au afisat pana acu ,cat de cat,o cultura politica deplasata spre liberalism sau crestin democratie,oricum mai ridicata nitel decat piciorul broastei; diferenta intre ei si Iliescu cel blamat fiind nula.
Caragiale, nu cred ca si-a imaginat vreodata personajele create, facand parte intr-o distributie a amintirilor despre viitor.“Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale…Din aceasta dilema nu puteti iesi…Am zis!”
Farfuridici azi ,dupa o suta si ceva de ani, pe toate drumurile, care adulmeca "tradarea" , ca tradarea e doar in firea lucrurilor la noi,nu? dar nu binele natiunii este buba , ci excludera lor de la masa "tradarii". Tradare,tradare dar sa fim si noi....miercuri, cand vom afla live - ca nu mai suntem pe vremea lui nenea Iancu, si sa vezi scuipati ejaculati pe la moguliene !
Sansele Romaniei, ca in urmatorii 10 ani dupa suspendare :)))))) sa mai aiba un strateg , un om de stat adevarat , sunt marunte !
ps .Unde pleaca Presedintele maine dimineata ? ha? aud? Hasta ,pe care-l vreti voi cazut cu avionul :evil: Ca doar va pricepeti ,sunteti analisti paraurbanisti farfuridizati!
Mi-a fost dat a vedea producandu-se pe fbook , persoane, care-si zic prioritar de dreapta si care-i doresc moartea lui Basescu, pt ca acesta a pus "suveranitatea" tarii la picioarele dnei Merkel . Sa mori tu, Mister & Lady C C!!!! alooo, n-am facut un dezacord gramatical,nu puteam sa zic sa muriti voi, atunci intervenea dezacordul, pur si simplu astia doi sunt asa lipiti in idei,pur si simplu formeaza o entitate cu un singur cap si o singura gura ;este Mr si ecoul lui - CC ,roll ! Dar sa nu credeti ca sunt unicii!!!! NU.
A proliferat natzionalismul la cote infinit mai mari decat in 90 ,cand privatizarea era "vazuta", ca o vanzare iminenta a tarii ."Mai bine saraci ,dar curati" sesizam astazi,la 20 de ani de la 48, ca este o sintagma adanc inradacinata in mentalitati ireversibil comunistoide,indiferent ca acestea au afisat pana acu ,cat de cat,o cultura politica deplasata spre liberalism sau crestin democratie,oricum mai ridicata nitel decat piciorul broastei; diferenta intre ei si Iliescu cel blamat fiind nula.
Caragiale, nu cred ca si-a imaginat vreodata personajele create, facand parte intr-o distributie a amintirilor despre viitor.“Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale…Din aceasta dilema nu puteti iesi…Am zis!”
Farfuridici azi ,dupa o suta si ceva de ani, pe toate drumurile, care adulmeca "tradarea" , ca tradarea e doar in firea lucrurilor la noi,nu? dar nu binele natiunii este buba , ci excludera lor de la masa "tradarii". Tradare,tradare dar sa fim si noi....miercuri, cand vom afla live - ca nu mai suntem pe vremea lui nenea Iancu, si sa vezi scuipati ejaculati pe la moguliene !
Sansele Romaniei, ca in urmatorii 10 ani dupa suspendare :)))))) sa mai aiba un strateg , un om de stat adevarat , sunt marunte !
ps .Unde pleaca Presedintele maine dimineata ? ha? aud? Hasta ,pe care-l vreti voi cazut cu avionul :evil: Ca doar va pricepeti ,sunteti analisti paraurbanisti farfuridizati!
vineri, 2 decembrie 2011
Draga si unica mama, Romania !
N-am mai scris demult.Timpul se rostogoleste peste mine cu nedreptate . Nu stiu daca are alta dimensiune raportat la numarul celor carora li-l aloc,sau eu am devenit mai inceata si ineficienta.Anul trecut era ,parca,altfel.Ma invarteam precum un titirez si rezolvam cu totul altfel problemele.
Am sarbatorit ieri,nu numai Ziua Nationala (fara mici si mustar,se-ntelege),dar si pe Andreea fiica cea mare,pe Andrei fiul ei si pe Stefan cel Mic, al doilea nepot al nostru,care a implinit 2 ani pe 30 nov,de Sf Andrei ! e sarbatoare mare in familia noastra in aceste zile de inceput de Decembrie! Dar si tristeteze, cauzata de o ” aniversare” mai putin placuta : exact un an de cand tatal copiilor si-a ales alt drum in viata ,absolut paralel ,fata de sentimentele si interesele lor. An greu pt toata lumea,CRIZA ,chiar si in familie .
Ieri, din motive de CRIZA,ne-am dus la restaurant :)) Tot localul plin ,de la orele amiezii ,ceea ce m-a indreptatit sa cred ca romanul,intradevar(!!!!) o duce rau de tot ! Si am ales unul in apropiere, nu de fitze de Dorobantzi unde dau navala avutii ,ci de cartier muncitoresc , spalatezel de altfel ,cu un anume staif de ”Casa...” .Ipocrizia romanului,mai ales a aceluia devenit urban, care are cat de cat o ”platforma” rasunatoare in media te rastoarna pe spate, fara sa-ti lase putinta de a te revolta macar fizic .
Inainte de a ne instala,am inchis acasa calculatorul,dupa o ”cearta” pe fb ,cu o nesabuita postatoare,care scotea din putzul gandirii ei de doi lei urmatoarea fraza : ”Din pacate eu nu am putut sa spun "la multi ani Romania" ci "la cat mai putini ani ,draga Romania de batjocura...coruptie ...si mizerie!" Ca si cand Romania ar fi cea vinovata de idiotenia unora, sau de mizeria morala &coruptia altora, toti culcusitzi cu sarg la sanul ei hranitor!
Nu stiu de ce mi-au venit in minte mamele care-si abandoneaza pruncii in maternitati sau in ghene !Cand sunt mari,copiii le vor cauta ,cu siguranta,din dorintza ancestrala de a-si cunoaste radacinile . Emotie nu neaparat umana,pt ca s-au descoperit astfel de sentimente si la animale. Numai unor romani acest gen de fior le lipseste,considerand Romania o entitate care trebuie decat sa dea ,nicidecum sa si primeasca. Nu compar Romania cu mamele iresponsabile, ci vreau sa subliniez nevoia profunda a fiecaruia de a ne raporta la ceva stabil, si ce poate fi mai stabil decat mama nascatoare de fii buni si de fii mai putin buni. Eu,fara Romania as fi ca si fara mama,la care alerg si acum, cu dor nebun ,cu iubire si pretuire pentru tot ce a facut pt mine : stabilitate, educatie, instruire,respect,credinta si nu in ultim rand ocrotirea si iubirea ei.Nu a fost poate ”cea mai” ! dar am considerat-o mereu UNICA si DRAGA !
Am sarbatorit ieri,nu numai Ziua Nationala (fara mici si mustar,se-ntelege),dar si pe Andreea fiica cea mare,pe Andrei fiul ei si pe Stefan cel Mic, al doilea nepot al nostru,care a implinit 2 ani pe 30 nov,de Sf Andrei ! e sarbatoare mare in familia noastra in aceste zile de inceput de Decembrie! Dar si tristeteze, cauzata de o ” aniversare” mai putin placuta : exact un an de cand tatal copiilor si-a ales alt drum in viata ,absolut paralel ,fata de sentimentele si interesele lor. An greu pt toata lumea,CRIZA ,chiar si in familie .
Ieri, din motive de CRIZA,ne-am dus la restaurant :)) Tot localul plin ,de la orele amiezii ,ceea ce m-a indreptatit sa cred ca romanul,intradevar(!!!!) o duce rau de tot ! Si am ales unul in apropiere, nu de fitze de Dorobantzi unde dau navala avutii ,ci de cartier muncitoresc , spalatezel de altfel ,cu un anume staif de ”Casa...” .Ipocrizia romanului,mai ales a aceluia devenit urban, care are cat de cat o ”platforma” rasunatoare in media te rastoarna pe spate, fara sa-ti lase putinta de a te revolta macar fizic .
Inainte de a ne instala,am inchis acasa calculatorul,dupa o ”cearta” pe fb ,cu o nesabuita postatoare,care scotea din putzul gandirii ei de doi lei urmatoarea fraza : ”Din pacate eu nu am putut sa spun "la multi ani Romania" ci "la cat mai putini ani ,draga Romania de batjocura...coruptie ...si mizerie!" Ca si cand Romania ar fi cea vinovata de idiotenia unora, sau de mizeria morala &coruptia altora, toti culcusitzi cu sarg la sanul ei hranitor!
Nu stiu de ce mi-au venit in minte mamele care-si abandoneaza pruncii in maternitati sau in ghene !Cand sunt mari,copiii le vor cauta ,cu siguranta,din dorintza ancestrala de a-si cunoaste radacinile . Emotie nu neaparat umana,pt ca s-au descoperit astfel de sentimente si la animale. Numai unor romani acest gen de fior le lipseste,considerand Romania o entitate care trebuie decat sa dea ,nicidecum sa si primeasca. Nu compar Romania cu mamele iresponsabile, ci vreau sa subliniez nevoia profunda a fiecaruia de a ne raporta la ceva stabil, si ce poate fi mai stabil decat mama nascatoare de fii buni si de fii mai putin buni. Eu,fara Romania as fi ca si fara mama,la care alerg si acum, cu dor nebun ,cu iubire si pretuire pentru tot ce a facut pt mine : stabilitate, educatie, instruire,respect,credinta si nu in ultim rand ocrotirea si iubirea ei.Nu a fost poate ”cea mai” ! dar am considerat-o mereu UNICA si DRAGA !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
