Trucul cu moneda "copiata": sub coala de hartie se pune moneda, iar deasupra se innegreste usor cu un creion tocit. Astfel se preiau perfect detaliile in relief. in cazul de fata probabil hartia e impregnata, "stampilata" anterior cu o cerneala simpatica si astfel este modificata proprietatea sa de a fi "mâzgâlita". Iluzionism!
Spotul a avut un efect extraordinar asupra mea,pt ca mi-a produs un DOR nebun de meseria mea. Am abandonat-o subit si cu oarece scarba (nu ea era de vina, ci vremurile) in 2001, cand am iesit la pensie. De atunci,toate instrumentele cu care ”ma jucam” la serviciu au fost pur si simplu uitate intr-un sertar,bine inchis,la care nu am mai umblat decat atunci cand am mai instrainat din ele. Acest spot mi-a reamintit de perioada cand am trecut de la penita ascutita pe piatra ,sub lupa,la ustensile mult mai evoluate , Graphos, Rotring si Faber Castell. Mi-a amintit de perioada cand orice suport(hartie,carton,plastic), devenea prilej de ”joaca” , cu care-mi plateam din datorii.Dorul,nu era cauzat de ... iluzionantul procedeu folosit in spot , ci de realitatea pe care am trait-o, ani cumpliti,dar frumosi in acelasi timp,pt ca au fost ai tineretii mele.
E vina mea! Titlul era atat de "diafan", incat nu-l remarcasem. Dar chiar daca acum e greu de crezut, un efect asemenator am simtit si eu: la primul meu job ca proiectant, mi s-a pus o planseta in fata si o calimara cu toc alaturi. Daca planseta nu era o problema, cu restul instrumentarului nu ma puteam descurca. Naiv am intrebat seful daca am voie sa-mi aduc de acasa stilourile. :-)
Hantzy, Daca ”stilourile” cu care ne-am dotat mult mai tarziu le-am mai imprastiat,tocurile cu penitze Josseph Gillott's,made in England le pastre si acum,in tocuri,care la capete au insemnuri cu grisimea ce-o dadeam din piatra .am avut un coleg muult mai in varsta, care inventase el un sistem de atasare la penita a unei clapete(facute din lama de barbierit) care si ea tocita intr-un anume fel,ne dadea posibilitatea sa scriem mai usor si mai rapid cursivul englez sau romanicele. Ei ,cantonez fara sa vreau,cu ajutorul tau,intr-un spatiu si timp, in care fustitza avea lungimea unui A4 :))),iar dlui x-ulescu ii scapau ,pe jos, permanent ochelarii :))
Trucul cu moneda "copiata": sub coala de hartie se pune moneda, iar deasupra se innegreste usor cu un creion tocit. Astfel se preiau perfect detaliile in relief. in cazul de fata probabil hartia e impregnata, "stampilata" anterior cu o cerneala simpatica si astfel este modificata proprietatea sa de a fi "mâzgâlita". Iluzionism!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereReformulez :))
RăspundețiȘtergereSpotul a avut un efect extraordinar asupra mea,pt ca mi-a produs un DOR nebun de meseria mea. Am abandonat-o subit si cu oarece scarba (nu ea era de vina, ci vremurile) in 2001, cand am iesit la pensie. De atunci,toate instrumentele cu care ”ma jucam” la serviciu au fost pur si simplu uitate intr-un sertar,bine inchis,la care nu am mai umblat decat atunci cand am mai instrainat din ele.
Acest spot mi-a reamintit de perioada cand am trecut de la penita ascutita pe piatra ,sub lupa,la ustensile mult mai evoluate , Graphos, Rotring si Faber Castell. Mi-a amintit de perioada cand orice suport(hartie,carton,plastic), devenea prilej de ”joaca” , cu care-mi plateam din datorii.Dorul,nu era cauzat de ... iluzionantul procedeu folosit in spot , ci de realitatea pe care am trait-o, ani cumpliti,dar frumosi in acelasi timp,pt ca au fost ai tineretii mele.
E vina mea!
RăspundețiȘtergereTitlul era atat de "diafan", incat nu-l remarcasem.
Dar chiar daca acum e greu de crezut, un efect asemenator am simtit si eu: la primul meu job ca proiectant, mi s-a pus o planseta in fata si o calimara cu toc alaturi. Daca planseta nu era o problema, cu restul instrumentarului nu ma puteam descurca. Naiv am intrebat seful daca am voie sa-mi aduc de acasa stilourile. :-)
Hantzy,
RăspundețiȘtergereDaca ”stilourile” cu care ne-am dotat mult mai tarziu le-am mai imprastiat,tocurile cu penitze Josseph Gillott's,made in England le pastre si acum,in tocuri,care la capete au insemnuri cu grisimea ce-o dadeam din piatra .am avut un coleg muult mai in varsta, care inventase el un sistem de atasare la penita a unei clapete(facute din lama de barbierit) care si ea tocita intr-un anume fel,ne dadea posibilitatea sa scriem mai usor si mai rapid cursivul englez sau romanicele. Ei ,cantonez fara sa vreau,cu ajutorul tau,intr-un spatiu si timp, in care fustitza avea lungimea unui A4 :))),iar dlui x-ulescu ii scapau ,pe jos, permanent ochelarii :))