Bumbacul...

Pentu ca m-ai starnit cu DictionaruAVPist,il mai frunzarii cu atentie ,inca o data si vazui ca-ti lipseste o planta , specifica Olteniei,dar de care (probabil) copiii de azi nici n-au auzit,sau nici n-au vazut-o, crezand ca bumbacul asta o fi vreun concept al "verzilor".Ca despre bumbac e vorba si in cele ce urmeaza,o sa-mi deapan amintirile mele legate de el.

Măiţica dinspre mama,adica bunica mea,era o femeie mai mult stearsa,decat conturata,nici frumoasa,nici urata,avea acel gen de fizionomie comuna,care la prima vedere nu-ti prea zicea multe.Avea insa o piele excesiv de alba,ce-i dadea un aspect de figurina de alabastru,fara a avea acea paloare specifica bolnavilor.Pometii proeminenti,imbujorati numai la dogoarea soarelui sau a focului din vatra si barbia puternica,iti inspirau teama ,ca nimic din ceea ce vrei sa negociezi cu ea ,nu-ti va fi favorabil. Inalta si dreapta ca o trestie, mai mult slaba decat implinita m-a facut ,copil fiind ,sa ma intreb de unde atata putere in fiinta aceea ,mult prea delicata pentru acele locuri,uitate parca de Dumnezeu. Femeie darza,plangea numai in biserica,lucru pe care l-am mostenit din plin, sau poate l-am invatat de la ea.A ramas vaduva de razboi la 39 ani, si si-a crescut cei 3 copii dupa cum ii lasase barbatu vorba:baietii se duc la scoala ,iar fata sa faca meserie, ca frumoasa cum este ,o maritam bine.Cand bunicul a plecat pe front, mama avea 12 ani si nu si-a mai revazut niciodata tatal adorat.Măiţica mea a trait fara sa-si piarda constiinta ,pana la 91 de ani,dar viata ei a fost intr- un echilibru perfect,pana la sfarsit.Nu s-a recasatorit niciodata,mama povestindu-mi, ca nu a simtit-o sa-i fi placut de alt barbat, vreodata.Educatia pe care am primit-o i se datoreaza suta la suta ,fiind crescuta de ea,o femeie cu patru clase primare,de o agerime iesita din comun si de un bun simt desavarsit.


Măiţica s-a nascut si a trait o parte a vietii intr-un sat din actualul judet Olt, pe partea dreapta a raului Vedea ,care n-am inteles mult timp de ce se numeste rau ,odata ce este trecut cu pasu,iar vitele pe timp de vara de-abia au apa sa se adape..Si satul si comuna din care se trageau ea si bunicul Ilie au nume frumoase,parca puse asa in compensatie cu saracia lucie care domnea si domneste si azi peste ele. Satul era Floru ,iar comuna era Icoana.Frumos ,nu?Te astepti sa -ti spun ca numindu-se asa,in satul bunicilor mei ar fi trebuit sa fie flori in toate bataturile(curtzile).Ehei ! Nu era asa .Este o zona in care nisipurile si lutul(argila) sunt singurele elemente care salasluiesc prin vatra lui ,dezvoltat pe albia Vedei,de care mai tarziu am aflat ca isi varsa si-si revarsa apele umflate de ploile primaverii,pana-n mijlocul lui.Urat sat, ca topografie, semana cu o matura de om de zapada,infipta intr-o Rapa ,un gorgan imens,venit parca din alte lumi si plantat acolo,intr-o imensitate plata ,numita Valea Morii.De ce s-o fi numit ea asa nici pana azi n-am aflat si nu mi-am explicat ,odata ce era folosita ca izlaz al vitelor din trei sate care formau comuna Icoana.Acel imens izlaz a fost enigma vietii mele,pe care as fi prospectat-o cu draga inima ,daca cerberul numit Măiţica mi-ar fi dat si mie voie, vreodata, sa ma duc impreuna cu copiii ,sa duc vitele mari la pascut.Am apucat insa cateva escapade ,cu caprele, pe Rîpa ,unde bunica avea o palma de vie,care reprezenta motivatia mea de duca.Ce-o fi fost in mintea ei sa nu ma lase-n Valea Morii ,nu stiu nici pana azi,cand ma gandesc ca escaladarea Rîpei , in cautarea caprelor care o luau razna in timp ce noi ne jucam,era mult mai periculoasa.
Rîpa obliga Vedea s-o ocoleasca si sa faca un meandru,numai ca apa linistita si molcoma mai tot anu,atunci cad o apucau pandaliile sapa cu ura parte din Rîpa ,si-o depozita binevoitoare de altfel prin gradinile florenilor,cu iesire la gîrla ,in majoritate.
Aici am vrut sa te aduc drag cititor al acestor randuri,in gradina din continuarea zavoiului care marginea malurile garlei,gradina ce se intindea cam pe vreo mie de mp,daca dimensiunile amintirilor de-atunci au ramas la fel de reale .Aceasta gradina era in spatele curtii casei si a celorlalte acareturi,care formau gospodaria Măiţicăi,si pana ce un unchi de-al meu nu s-a apucat sa planteze pruni , care au devenit chinul si corvoada vietii mele in vacantele mari,zic, aceasta gradina a reprezentat multa vreme imparatia mea.In primul rand ca ea era marginita de salcami inalti cum sunt plopii prin Bucutesti.Lumea parca-i intoarsa cu josul in sus din punctul asta de vedere,la Floru plopii n-apucau sa ajunga la maturitate pentruca vitele si cornutele mici,in drumul lor spre apa, nu-i lasau,mancandu-le neincetat lastarii In oras, aici ,se intampla in schimb invers,plopii cresc ditamai uriasii ,ajungand cu coroanele pana la nivelul etajului la care stau,umplandu-mi narile cu acel miros de apa plina de mormoloci si făţe,singurele care populau acel firicel plin uneori de scurgerile de ţiţei din padurea de sonde din zona.
Salcamii care margineau proprietatea , erau imensi ,semanau cu niste palmieri -la înalţime ,pt ca in fiecate an erau tunsi, rasi si frezati pentru FRUNZA necesara animalelor pe timp de iarna. Fusesera plantati de parintii bunicului Ilie,atunci cand impartisera pamantul dat celor 4 baieti ,in parcele egale ,ca sa-si incropeasca gospodariile pe cand s-or insura.Asa ca am avut din punctul asta de vedere multe mame la Floru,cumnatele bunicei mele:Mama Lina,Mama Voica,Mama Didina,nevestele lui Aurica,Nedelcu si Constantin,fiind prima nepoata din familie,divinizata de toti ca si mama ,pt ca eram singurele fete nascute intr-o mare familie de barbati.Cu mine s-a spart raul pt ca am deschis calea unui sir lung de printisoare din ce in ce mai putin adulate pt ca netotii de unchi ai mei de diverse grade isi doreau acuma si baieti.Sa revenim totusi la subiect !
Si Măiţica mea,ramanand singura cu trei copii a trebuit sa munceasca si la camp si acasa,in satul ei,dar sa se si duca la Ploiesti ,acolo unde-i luase bunicu cu el,cand conductor fiind la CFR,platea o camera in care stateau toti 5, ca sa mearga copiii la scoli.
In gradina mare,asa o denumisem eu,maitica planta bumbac,pt ca inul si canepa o sadea la camp,iar viermii de matase dormeau cu noi in casa,imi aduc aminte ca treceam cu greu pe langa acea camera in care misunau in diverse stadii de existenta acei scarbosi producatori de cel mai fin si frumos fir,borangicul.Imagineaza-ti,ca vara ,cand toate aceste uracioase vietati ,care nu numai ca -mi mancau mie timpul de joaca,dar rodeau cu repeziciune toata frunza de dud culeasa cu grija ,cand roua era inca pe ea,ocupau cea mai racoroasa dintre camere in yile in care temperaturile cresteau mult peste 35gr C.Bumbacul insa il iubeam pt ca ma fascina acel mic bing-beng din care inrupea micul cocolos alb,inconjurat de tepi, grijulii sa pazeasca comoara tocmai nascuta. In momentele cand afara temperaturile parjoleau pamantul,din fronda pt nesatuii viermi din odaia racoroasa ,ma- ntindeam printre tufele de-acuma maronii de bumbac si asteptam emotionata pocnitura care-mi incanta auzul si curiozitatea descoperirii acelui mic bulgaras de varta alba.Ma prindea apusul, ma prindea foamea ,dar n-as fi plecat din acel incantator loc al sufletului meu de copil nestiutor. Cotele de bumbac,in si canepa erau obligatorii in acele perioade de restriste ,iar pt bunica mea ,nu prezentau deloc aceeasi incantare,drept pentru care, nu a inteles saraca niciodata ,de ce eu stateam ascunsa cu orele ,printre galaxiile -mi vegetale,asteptand sa pocneasca...din soare,o noua planeţica nou bing-bengatoare .
Sunt amintiri inca vii in memoria mea care ,incet-incet ,poate o sa ma lase ,oops !Este tot ce va ramane dupa mine si vor invia alaturi de alte fapte ,dupa moartea mea,asa cum si dupa măiţica au ramas vii faptele si imaginea ei-in memoriam noastra , a urmasilor,urmasilor ei!