"Sa facem totul".....

…era o sintagma de pe vremea limbii de lemn a comunistilor,iar cand nu aveau solutii o bagau si… se scoteau ! Ei , acusi , din ce in ce mai des aceasta sintagma iese la suprafata , exact ca zoaiele, in vasul nespalat la timp si-n care pui apa ca s-o bei.

S-o pornim , incet, fara sa ne enervam, in cateva blide autohtone , pe care le mutam de colo colo de ani si ani prin bucataria noastra saracaciosa , cu pamant pe jos, fara mobila , cu o simpla vatra si o politza, pe care am vrea sa punem si blidele, dar , in dezordinea care domneste , nu mai avem spatiu de depozitat. Si nici vointa de a face ordine ! Ni se intampla des sa avem aceste deprinderi noi romanii, pt ca o educatie a curatului si-a ordinii ne lipseste de-i acceptam iar si iar langa noi pe cei care-si apara spatiul dezordonat in care traiesc, argumentand ca in invalmaseala si mizeria care-i inconjoara, ei isi gasesc si pe intuneric lucrul cautat !

In gospodaria strabuna , seful tribal nu stia altceva decat sa-si ia turma & cushma, trashumand cu mioarele, munti si vai, cantandu-si dorul si nefericirea . Mioarele, patrupede ascultatoare le manai de la spate,incet, fara efort,in dorul Lelii ,nu zbierau , nu fugeau, nu cereau nici mancare si nici libertate, c-o aveau ! se-nghesuiau numai una-ntralta si asteptau.
O alta deplasare!Din cand in cand mai sufereau si ele pierderi cand nesupravegheate nimereau marginea prapastiei si cum stateau cap in fundul celeilalte se pogorau , rostogolindu-se, in goooool; ori cand cand mioriticii latratori ai turmei nu faceau fata atacului banditesc al lupilor hamesiti . Incolo, animal model miorita ! Mergea si tacea . Mergea incet si le facea pe toate din mers .Cu capul plecat mereu, dupa hrana .In urma ei,cacarezele ! Totdeauna m-am intrebat insa ce faceau barbatii astia mioritici proptiti trei sferturi din an in maciuca nelipsita, privind in gol, la pustietatea muntilor, a vailor? La ce freamatul frunzelor, susurul apelor, cerul albastru sau intindera naturii se gandeau ei atatea luni pe an , nu stiu,probabil la nimic, odata ce, in afar de hrana si cantat , de altceva n-aveau habar ! Noroc cu iarna, cand frigul si nametii ii mana, om si animal, sa se-ntoarne acas’ la Lelea si gospodaria fiecaruia! Si-acolo ori incepeau batuta la muieri, ca n-au stat cuminti cat au fost ei plecati ,ori se afundau in beutura pana-si pierdeau mintile ! si uite asa trecea ziua, noaptea si vremea zapezilor si incepeau a-si pregateau turma , cushma & maciuca si plecau,de la sud la nord si inapoi . Treaba prin gospodarii, ba ! Cum le gaseau, asa le lasau !Trebaluiau muiereile ,care pe langa acareturi ,care pe pamanturi sa le are, sa le semene sa le stranga roadele,copiii se cresteau singuri pana se faceau indeajuns de mari ca sa-si urmeze tatii .Incolo, cate-un turc, cate-un hun,cate-un slav ,ceva acolo care sa mai aranjeze si prin batatura mioritica, ca de, suntem pusi ca dreaq in drumul tuturor celor care ”transhumeaza” de la rasarit spre apus.

Na ,ca venira vremurile moderne ,iar cu ele democratiile ioropene, de ne dadura posibilitatea sa vedem lumea si cum se traieste pe-acolo , prin tarile civilizate.Ne garantara prin legea legilor, votul liber, votul propriei constinte, nu cel bagat in urna cu ciomagul. Dar noi,nimic. Nu se prinde de noi , neam, gandirea libera, curatenia si munca cat suntem acasa ! Numai cat suntem ”la stapan”,de frica, stim sa ne adaptam .Eu, nu numai ca nu inteleg ,dar nici putinta n-o mai am sa accept, atunci cand vad cu cata nesimtire plangem si ne vaicarim dupa un codru de paine-neaparat dat gratis de stat ,in loc sa ne coacem painea-n casa. De ce ar trebui sa vina soldatii sa ne mature batatura,cand avem alesii comunitatii, pusi de noi in frunte, ca sa ne coordoneze cu cap si sa ne invete ca o comunitate isi da examenul in situatii limita ! Atunci vezi ce ai semanat (votul in urna) ! O comunitate ingropata in zapada,in care primarul este neputincios in fata stihiilor este ca si familie noastra mioritica descrisa mai sus,in care toata lumea-i multumita : ciobanul ca pleaca-n natura si poate sa stea sa priveasca-n gol sprijinit in maciuca ,femeia ca scapa de el si de bataie,copiii vai de ei, se cresc singuri in continuare.

Ghid de privatizare a batranetii

by Delaepicentru

Bunicul meu nu a fost pensionar. A muncit toată viaţa. De la 13 ani, la 67. Ucenic, calfă, apoi, croitor autoangajat.

În 1964, cînd a murit bunicul, bunica a rămas fără niciun venit. Nici vorbă de pensie de urmaş. De altfel, societatea socialistă (ulterior multitentacular dezvoltată) nu avea pic de milă de autoangajaţi şi de urmaşii lor, întrucît ei nu slujiseră sfînta proprietate socialistă. La urma urmei, nici nu era un caz disperat. Toţi cei patru fii ai bunicii erau salariaţi, iar fiecare îşi plătea contribuţia la asigurările de bătrîneţe. Ba, mint. Doi au fost din categoria celor “mai egali”, în reaua tradiţie a echităţii socialiste, continuată altminteri pînă în zilele noastre, şi nu au contribuit niciodată explicit la fondul de pensii. Cum ziceam, toţi cei patru fii s-au înţeles să contribuie lunar cu cîte o sută de lei la portofelul gol al bunicii. Şi aşa au făcut, fără vreo ajustare cu inflaţia. Pînă în 1988, cînd bunica şi-a dat, cu evlavie, obştescul sfîrşit.
Azi, părinţii mei sunt pensionari. Cu pensie modestă, dar niciodată nu s-au plîns, deşi, adesea se împrumută de la o pensie la alta, aşa cum se împrumutau de la un salariu la altul cînd eram noi copii.

Înainte de orice discuţie, doresc să precizez direcţia în timp a asigurărilor publice de bătrîneţe. Mulţi au impresia că banii opriţi pentru asigurările sociale sedimentează undeva, eventual sporesc, special pentru cînd ei vor fi bătrîni. Este exact invers. Banii plătiţi azi de cel activ, se duc în buzunarul celui pensionat ieri. Cu alte cuvinte, contribuţia la pensie oferă o speranţă pentru viitor, dar se duce în trecut. E ca la rugby: pasezi numai în spate.

Sigur, totul poate fi raţionalizat, în sensul ajustării pensiei, eventual a contribuţiei, în funcţie de cîţi pensionari sunt în urmă. Nu intru în proiecţii şi simulări, pentru că nu mă pricep. Semnalez doar cîteva aspecte calitative, iar mai pe la coadă, voi propune o soluţie.
Cînd numărul pensionarilor este egal cu numărul celor activi, şi mai vine şi cîte o lege populistă, care zice că cuantumul trebuie să fie 85% din ultimul salariu, şi mai vine şi şeful să îi dubleze pensionabilului venitul pe ultima lună cu o primă babană, şi se mai găsesc o grămadă de nemernici care să se pensioneze fraudulos înainte de termen, şi mai pică şi niscai decizii sofiste ale Curţii Constituţionale, menite să le apere privilegiul pecuniar celor “mai egali”, nu e de mirare că bilanţul iese invariabil negativ. Iese negativ din cauza unei capcane de percepţie: unde pui şi nu se vede, nici cînd furi nu se cunoaşte. Şi fură copios: asigurator şi asigurat. Căile de furt le cunoaşteţi. Ştrangularea lor e însă mai interesantă din punct de vedere practic.
Am descris situaţia curentă. Să vedem unde se poate interveni în sensul echităţii fiabile, iar nu al echităţii socialiste.
Să spunem două cuvinte despre argumentele complicatei funcţii matematice.

1. Natalitatea Nu e niciun secret, este, de decenii, pe o pantă descendentă. Putem produce mîine 5 copii pe cap de pensionar, iar într-o lună, cei cinci să şi înceapă a contribui la pensia pensionarului? Desigur, nu. Natalitatea, chiar dacă ar creşte satisfăcător, rezultatele s-ar vedea numai peste 25 de ani. Natalitatea nu poate fi sporită altfel decît prin reducerea egotismului celor chitiţi “să îşi trăiască viaţa”. Ceea ce amînă eventuala ameliorare a intrărilor la fondul public de pensii cu încă două generaţii. Nu există nicio politică publică de reducere a egotismului. Ar fi şi groaznic să existe.
2. Durata de activitate Lungirea ei te ajută să trăieşti teoretic mai bine şi mai scurt la pensie. Rămîne valabilă observaţia că nu ieşi mai tîrziun la pensie pentru tine, ci pentru cel deja pensionat. Nimeni nu îţi va garanta că atunci cînd tu vei ieşi la pensie, datele problemei vor fi mai bune.
3. Populaţia activă Se poate ameliora situaţia şi mărind gradul de ocupare. Guvernele de pretutindeni obişnuiesc să trîmbiţeze atunci cînd cîte o politică publică scade şomajul de la 10 la 9,9%, dar pentru care a folosit 1% din bugetul consolidat. Un intervenţionism scump, cu rezultate îndoielnice.
4. Imigraţia Hai, gata cu sărăcia! Fiecare pensionar să scrie cinci scrisori de invitaţie la emigrare şi să le trimită în Nigeria. Dar să arate şi ce îi va aştepta pe eventualii imigranţi. Pentru că, altfel, soluţia nu va fi mai puţin ţepară decît scrisorile nigeriene.
Totuşi, înteţirea imigraţiei e ca scărpinatul: ajută pe moment. “Frecarea civilizaţiilor” are costuri mari pe termen lung, cu, sau fără, un robinet de reglaj fin al armoniei comunităţilor, chit că, la început, pensionarii şi antreprenorii ar fi mai bucuroşi. Însă organizaţiile economice, interesate în imigraţie, nu sunt entităţi prea scrupuloase moral. Fug mereu de acolo de unde se împute treaba, lăsînd comunităţile baltă, să îşi care bolovanul prin mîl.
5. Sporirea contribuţiei Actualmente ea se ridică la 30%, achitată fifti-fifti de angajator şi de angajat. O putem ridica? O putem, dar asta ar însemna să ruinăm şi bruma de iniţiativă privată ce a mai rămas. Pentru că problema nu este cine achită CAS, ci la cît se ridică procentual CAS. Procentual iese prost, atît pentru contributor, cît şi pentru pensionar.
6. Economiile Singurul fel de a-ţi orienta asigurarea de bătrîneţe către viitor (iar nu spre trecut) sunt economiile; tezaurizarea. Economiile sunt consum amînat. Chiar fiscalitatea de ar dispărea cu totul, din păcate, puţini ar fi în stare să pună un ban de o parte atît cît să nu tremure nici de frig, nici de frică. Cei mulţi însă, nevoiţi uneori să îşi tamponeze prin mijloace propri, inerentele perioade de criză economică, vor considera economiile doar o soluţie de avarie, şi doar pe termen scurt. Orice cronicizare a unei crize (economice sau de invaliditate) are potenţial ruinător. Eu însumi, sunt nevoit ca, de trei ani încoace, să acopăr paguba provocată de criză, inclusiv din economii. Adesea spun că, de trei ani şi jumătate trăim în submarin. Pentru a fi cît de cît asigurătoare, economiile trebuie să aibă cel puţin două decenii de acumulare cu rata de cel puţin 30% din venitul net. Lucru deloc la îndemînă într-un “stat social”. Cu cît mai social, cu atît mai priceput la pauperizarea oamenilor şi la semănarea zîzaniei.

După cum vedem, resursele de îmbunătăţire a situaţiei pensionarilor sunt limitate, iar supraexploatarea unora ar duce mai degrabă la înrăutăţirea situaţiei. Singura resursă ce poate fi supraexploatată cu consecinţe pozitive este gradul de ocupare. Dar gradul de ocupare nu poate fi mărit într-un mediu economic suprareglementat. Mult mai utilă ar fi dereglementarea. Oamenii şi-ar găsi singuri obiectul muncii, şi în consecinţă şi locul de muncă. S-ar micşora şi cheltuielile publice (pentru stimulare, administrare, urmărire, penalizare etc.) şi cheltuielile private (pentru acreditare, avizare, şpagă etc.)
De asemeni, lungirea perioadei active, o oarece valoare practică ar avea. Rămîne să îi convingeţi şi pe schizofrenicii partizani ai statului social, că, simultan, şi pensionar tînăr şi pensie mare sunt o imposibilitate. Pentru că tocmai ei vociferează faţă de amînarea vîrstei de pensionare. Eu însumi, la o vîrstă la care aş putea ţine un răboj cu AMR-ul pînă la vîrsta de pensionare, m-am resemnat cu gîndul că va trebui să muncesc toată viaţa. Iar cei tineri nici măcar nu mai au de ce se resemna. Ei sunt siguri. Dacă munca l-a creat pe om, în viitor, pensia şi doar pensia îl va băga rapid în mormînt. Nu credeţi? Hm! Vă dă mîna?

Vă propun întîi să revenim la introducerea din textul de faţă.
Avem o bunică întreţinută de patru fii, din care doi plătesc şi asigurări sociale, iar doi fac parte din aparatul represiv, deci nu plătesc CAS. Observăm că doi fii plătesc de fapt de două ori pentru aceeaşi “greşeală”, aceea de a se fi născut într-un stat social(ist).
Credeţi că e corect ca tatăl meu şi sora sa să plătească atît pensia lui Ştefan Voitec şi Chivu Stoica, cît şi contribuţia directă destinată bunicii? Nu credeţi că avem în faţă un exemplu concludent ce revelă, fără putinţă de tăgadă, că întotdeauna, socialiştii iau de la sărac şi dau la bogat? Nu era mult mai simplu şi mai ieftin ca cei patru fii să plătească numai contribuţia informală către bunica? Ar fi fost mai simplu dacă statul nu ar fi naţionalizat bătrîneţea. Statul social(ist) de fapt a furat din banii pe care bunica mea ar fi putu să îi primească de la fiii săi. Aşadar, statul invadează brutal subsidiaritatea familială.

În Japonia, de pildă, contribuţia la pensie nu este obligatorie. Nu există numai un fond public de pensii, ci trei, fără canale de comunicare între ele. Angajaţii statului au un fond separat. Angajaţii privaţi altul, iar autoangajaţii, cu totul altul. Fiecare fond e organizat după propriile reguli. Cu toate astea, deşi nu e talmeş-balmeşul românesc, două din fonduri sunt permanent în deficit. Din nefericire, schemele de colectare şi plată sunt la fel de proaste, ceea ce se traduce prin acoperirea deficitului de la buget, în proporţie de 50%(!). Nu e nicio surpriză ca, în condiţiile date, cînd copiii baby boom-ului din 1947-50 ies masiv la pensie, datoria suverană a Japoniei să se ridice la peste 100.000 USD/locuitor (200% din PIB. nu este o eroare).

După cum v-aţi dat seama, statul social este o iluzie. O iluzie costisitoare, mai ales că tot el stabileşte şi criteriile după care acordă pensia. Şi mai şi risipeşte banii.

Dacă urmărim traseul banilor din pensii, ne putem da seama uşor că statul ia bani de la tineri, îi lasă săraci, şi în acelaşi timp, întreţine pensionari care îşi ajută copiii sărăciţi de acelaşi stat. Cu alte cuvinte, statul ia bani privaţi din buzunare private, şi îi toarnă tot în buzunare private. Nu întotdeauna aceleaşi, din moment ce şi pensionarii aparatului represiv trebuie să trăiască. Iar totul e grevat de birocraţi, de hîrţoage, de spaţii de stocare a hîrţoagelor, de nervi, de erori, de aroganţe. Costurile de administrare în regim public sunt de circa 40%. Cu alte cuvinte, 40% din banii dv. nici măcar nu ajung la părinţii voştri.

Acuma, nu e mai simplu ca tinerii să îşi întreţină părinţii fără toată nebunia asta? Ba da. Dar de ce simplu, cînd socialiştii urăsc familia şi strivesc individul? În numele cărei valori? Desigur, pentru a duce întreaga societate pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei şi ale datoriei suverane.

Şi atunci, am imaginat un mecanism de resorbţie a cancerului moral provocat de sistemul public de asigurări sociale. Pe scurt, un mecanism de privatizare a bătrîneţii în paşi mărunţi.

Din examinarea datelor demografice de interes, putem uşor să concludem că ar fi legitimă declarara stării de urgenţă demografică pe minimum 25 de ani.

În tot acest interval se cer măsuri urgente, de start, dar şi măsuri de reglaj fin.
Măsurile urgente sunt uşor de aplicat: ridicarea vîrstei de pensionare, liberalizarea totală a iniţiativei economice şi stîrpirea organizaţiilor criminale în care includem şi reţelele de interese din sectorul de stat, cu nesfîrşitele liste de organe de control.
Oricine poate muncii în oricare din domeniile ce nu cer acreditări speciale (medic, judecător şamd.). Legislaţia administrativă va scoate din texte orice referire la acte legalizate şi la alte tîmpenii birocratice. Avocatura se va liberaliza complet. Notarii vor dispărea, urmînd ca ei să devină reprezentanţi legali ai oricui ar apela la ei, sau să se apuce de o muncă cinstită în alt domeniu. (Este nevoie de tinichigii.)
Nu voi detalia mai mult. Priviţi niţel către Hong Kong pentru a înţelege ce este aceea libertate economică.

Să revenim. Avem aşadar o resursă limitată, din ce în ce mai mică: banii. Cînd o resursă este limitată, împărţirea ei are două trei criterii mari şi late de distribuire: licitaţia, tragerea la sorţi şi raţionalizarea. În cazul pensiilor, licitaţia este un nonsens, iar tragerea la sorţi este imorală. Rămîne doar raţionalizarea. Egalitarismul absolut, cerut de falimentul demografic.

Nu vă e frică de faliment! Întotdeauna, falimentul este o soluţie de salvare. La faliment au prioritatea cea mai mare creditorii cei mici. În cazul falimentului sistemului de pensii, pensionarii săraci. Iar dacă mai rămîne ceva pentru pensionarii bogaţi, bine. Dacă nu, să se mulţumească cu cît le rămîne.

Sigur, se vor găsi dintre cei care vor obiecta că ar fi o măsură socialistă. Aş dori doar să privească stările de război din istorie. În Londra anului 1941, cam toate resursele de hrană, îmbrăcăminte, combustibil, erau pe cartelă. Distribuţia (egalitaristă) pe cartelă a continuat şi după încheierea războilui, indiferent de orînduirea socială.

Acum, contribuţiile strînse în fondul de pensii trebuie urgent cartelat. De la vlădică pînă la opincă, aceeaşi pensie, pînă la moarte. Pensie ajustată anual, în funcţie de volumul colectat. Dar riguros egală, atît pentru fostul strungar, cît şi pentru fostul magistrat sau deputat. Pînă la resorbţia completă, pe cale biologică, a cancerului socialist.

În subsidiar, ne vom respecta din nou bătrînii. Nu pentru că ne dau bani din pensia lor, ci pentru că aşa e firesc. Vom deveni mai puţin egotişti, şi s-ar putea să naştem şi mai mulţi copii. Vom deveni ceva mai cuminţi şi mai cu sinţul dreptăţii. În orice caz, mai demni.

Cine nu e de acord, nu are decît să plătească în continuare pensia babană a celor doi mei unchi din aparatul represiv, sau să propună o altă cale.

diamonds and rust: Ştirile apocalipsei 4

diamonds and rust: Ştirile apocalipsei 4

O analiza de ....piata :)

Ea: Sunt o fata frumoasa (mai mult, foarte frumoasa) de 28 ani. Sunt inteligenta si am cu adevarat clasa. As vrea sa ma casatoresc cu cineva care castiga minim jumate de milion de dolari pe an. Exista pe site-ul asta vreun barbat care sa castige atat? Sau sotii ale unor milionari care pot sa-mi dea sfaturi pe aceasta tema?Am avut deja relatii cu barbati care castigau 200 sau 250 mii $, dar acest lucru nu-mi permite sa locuiesc in Central Park West . Cunosc o doamna care face yoga cu mine, care s-a casatorit cu un bancher bogat si traieste la Tribeca , nu e atat de frumoasa ca mine si nici macar atat de inteligenta.Asa ca ma intreb, ce a facut ca sa merite acest lucru si de ce eu nu reusesc? Cum pot sa ajung la nivelul ei?

EL: Am citit e-mailul dvs cu mult interes, m-am gandit profund la cazul dvs si am elaborat un prospect al situatiei dvs. Va asigur ca nu va fac sa pierdeti timpul, deoarece castig 500 mii $ pe an.Clarificat acest lucru, consider faptele in urmatorul mod:Ceea ce dvs oferiti, vazuta din perspectiva unui barbat ca acela pe care-l cautati e pur si simplu o afacere foarte proasta. Si acest lucru din urmatoarele motive: Lasand la o parte blablabla, ceea ce dvs oferiti e o negociere foarte simpla. Dvs oferiti frumusetea dvs fizica, iar eu ofer banii mei.Propunere foarte clara ; dar exista o mica problema. In mod sigur frumusetea dvs se va diminua putin cate putin si intr-o zi va disparea, in timp ce e foarte probabil sa creasca progresiv contul meu in banca.Asadar, in termeni economici dvs sunteti un activ care sufera de depreciere, in timp ce eu sunt un activ care produce dividende. Dvs nu numai ca suferiti o depreciere, aceasta e progresiva si creste in fiecare an!Va explic mai bine: azi dvs aveti 28 de ani, sunteti frumoasa si veti continua sa fiti pt urmatorii 5/10 ani, dar din ce in ce mai putin. Si intr-o zi, cand veti observa o poza a dvs de azi va veti da seama ca ati devenit o pruna uscata. Acest lucru inseamna, in termeni de piata ca azi sunteti bine cotata, in epoca ideala sa fiti vanduta, nu cumparata.Utilizand un limbaj wall street cine va poseda azi trebuie sa va puna in "trading position" pozitie de comert si nu "buy and hold" (cumpara si tine), cum se pare ca sugerati. Asadar in termeni comerciali, casatoria ("buy and hold") cu dvs nu e o afacere buna pe termen mediu/lung.In schimb, inchirierea pe o anumita perioada poate fi chiar si din punct de vedere social o afacere inteleapta si am putea s-o luam in calcul.. Am putea sa avem o relatie pt. o anumita perioada. ............... Hmm ........... Daca ma gandesc bine si ca sa ma asigur de cat sunteti de inteligenta, cu clasa si frumoasa, eu, potential "client care inchiriaza" asa o "masina", cer ceea ce este corect: sa facem un test drive.Va rog sa stabiliti data si ora.Cu stima, Investitorul dvs,...

Diamonds....

Nu am mai scris in ultima vreme,nu pt ca nu as mai fi avut ce,dar o tristete iremediabila m-a cuprins de multe zile ,tristete care mi-a amortit degetele.Rasfoind niste scrieri mai vechi , ca punct de plecare in demersul de a comenta , dar si sa-mi potolesc furia care ma bantuie de ceva timp ma trezesc imediat in zona de rationalitate in care-mi place sa ma asez de cele mai multe ori .Am dat intamplator de un text postat de mine pe un blog . Imi dau seama imediat ca furia mea are radacinile in acele momente ,iar sentimentul nu numai ca a persistat, dar s-a si amplificat pt ca mintea nu reuseste sa inteleaga atitudini pe care unii dintre semeni le abordeaza in momentele in care naivii au incredere in ei si-i propulseaza pe socluri care le iau mintile. Era si este inca vorba despre primarul Apostu de la Cluj (si nu numai!!!) ,care a reusit sa manjeasca prin faptele sale,buna credinta si cariera politica a Primului Ministru Boc si a celor care nu i-au cunosct caracterul, ci numai abilitatile. Nu-ti vine a crede cat de mici pot fi oamenii, ce caractere de cacat dezvaluie in fata stralucirii argintilor si cat rau pot face unei natiuni. Scriam acolo ca-i greu,uneori imposibil sa gasesti la oameni diamantul din ei – caracterul lor,veritabil ,curat si stralucitor sau numai un ciob de sticla ordinara in care, daca privesti, si mortul misca !

Ramanand in aceeasi zona , a descoperirii de pietre pretioase cu care sa impartasesti dureri ori bucurii,constati consternat neantul . Daca ai iluzia ca ai gasit asa ceva, la prima cotitura de idei, parere sau interese, cand sinceritatea si/sau analiza(buna/rea) o daruiesti cu luminozitatea loialitatii inchinata institutiei prieteniei, esafodajul constructiei in care ai investit cunoastere, timp,dar si suflet se darama clipind din ochi. Pentru inca un motiv simt o tristete iremediabila cand constat ca materialul constructiei incepute este clasic,ori esti cu mine ,ori te situez intr-o zona cenusie si uit de tine,pt ca nu-mi folosesti la nimic, existenta oricarui alt element ce ar putea face constructia sa fie utila si frumoasa,sa atraga si sa dainuie peste vremi este nebagat in seama . Iti dau ,imi dai, acest perpetuu schimb pe care-l urasc de cand ma stiu, cand eu credeam ca sunt acolo sa nu cer nimic,gata sa te ascult chiar si o suta de ani , ca sa-ti fiu stalp de sustinere ,ca sa-ti eliberez ,prin puterea mea de a te asculta, apasarea!?!
Oricum ,in toate aceste zile de furie,recunosc ,destul de frustranta am invatat ca lumea in care traiesc imi e categoric inferioara si incerc cu detasarea de care sunt capabila sa ma distantez atata cat tepii mei acino-acizi n-or s-o atinga , incetand sa ma mai desconsider , urcandu-i pe altii pe socluri nemeritate. Eu voi conta cel mai mult si voi calca peste orice,ca sa-mi hranesc.....aroganta!

Inima

O, inima!Marturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
si-n intelesuri mari
zvacnirea i-o destram.

O, inima:nebuna, cand se zbate-n joc salbatic,
atunci,
atunci imi spune ca din lutul ei
a fost facut pe vremuri vasul,
in care Prometeu a coborat din cer
aprinsul jar, ce l-a furat din vatra zeilor,
in timp ce zorile se ridicau peste Olimp
si-si ascundeau in poala stelele
ca un zgarcit comoara sa de aur.

O, inima: cand para ea si-o nabuseste
c-un giulgiu de liniste,
atunci imi canta,
ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,
in care a cazut o lacrima curata ca lumina
din ochii celui dintai sfant si mare visator,
care-a simtit imbratisarea vesniciei
si straniul fior
al intelesului ce stapaneste deopotriva
apusul, rasaritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri, cand se lasa grele peste ea
aud, cum tainic imi sopteste,
ca ea e lutu-n care-odinioara pe Golgota
s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus,
cand ghimpii il muscau ca niste ochi de farsei.

O, inima: cand pieptul ea mi-l sparge cu
batai de plumb,
atunci imi striga indrazneata
ca peste veacuri lungi si goale si pustii,
cand Dumnezeu se va-ndemna,
sa fac-o alta lume
si-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stapanul bun va plamadi atunci din lutul ei
pe noul Adam.


L.Blaga-Inima/Poemele Luminii-1919

Retrospectiva familiala

Andrei,in fata unei portii de ciorba-n paine :) Eu nu mai auzisem de asa ceva.... N-a mancat-o !

Stefan cu o caciula mai mare decat el !

Stefan,urmasul lui Lance Armstrong :))


O parte din familion la restaurant, sarbatorind Republica! (glumesc ,era ziua de nastere si de nume a celor trei-Stefan,2ani,si onomastica lui Andrei si Andreea); de ce-om fi asa tristi ????

Alexandra ,Doru si Andrei,de 1 decembrie.Ei sunt nasii lui Stefan,de altfel :)

Sarah Vaughan

‎... supranumita Sailor pentru vocea sa, Sassy, ca diminutiv, sau Divina, pentru cariera sa prodigioasa...

Sarah Vaughan va ramane in istoria muzicii contemporane si a jazzului ca una din cele mai complete voci ale secolului trecut... daruita neconditionat muzicii...


stia ca feminitatea nu vine de la limbajul stilat sau dupa modelul social imprimat de vreme, ci din interior, din imbinarea instinctelor "animalice" cu rafinamentul ratiunii