marți, 22 mai 2012

Circaria parlamentara-Faza pe spital


de DRAGOS GROS
E cât se poate de limpede că bolşevicii au planuri bine stabilite, subterane,
dar „poleite” convenabil în vorbe pline de rumeguş. Fireşte că au observat că
romanii, chiar şi cei de stânga i-au demascat şi nu se poate pune bază pe ei în
caz de alegeri. Acum câţiva ani, gândind că nu degeaba au deturnat bani de la
buget către campania electorală a lui Bombonel, comuniştii au elaborat o lege
electorală prin care preşedintele să aibă mandat de 5 ani. Se socotiseră aşa:
„Împăratul muştelor” urma să fie preşedinte timp de 5 ani, iar Parlamentul ar fi
avut un mandat de doar 4 ani, aşa ca „locomotiva”-preşedinte ar fi făcut în aşa
fel încât ei să mai câştige un mandat la putere. Apoi, cu ei în fruntea
„bucatelor”, ar fi urmat campania prezidenţială şi era rândul lor să tragă
sforile pentru încă un mandat pentru Bombonel. Istoria ar fi urmat o ciclicitate
bine stabilită şi chiar şi după 10 ani, tot ei ar fi fost călare peste Romanica.
Dar socoteala de-acasă nu se pupă cu aia din târg, aşa că preşedinte a ieşit
Traian Băsescu; două mandate, cu toate eforturile lor de a-l împiedica să
acceadă la un al doilea. Din această cumplită înfrângere au învăţat că nu e bine
să pui toate ouăle într-un singur coş, adică pe funcţia prezidenţială.Acum,
au schimbat tactica - schimbă şi legea electorală; tot ei... Întâi, în anii '90,
au pus un prag electoral de 3%. Văzând că prea mulţi „neaveniţi” ocupă locurile
în Parlament, comuniştii au ridicat pragul la 5%. Nici aşa nu le-au ieşit
socotelile şi au tot comentat despre necesitatea ridicării lui la 10%. Liderii
„cartelului roşu” ştiu prea bine ca ei nu prin ideologie îi ameţesc de cap pe
români, aşa că şi-au construit „doctrina minciunii”. Cu această „armă” au operat
îndelung de pe băncile opoziţiei, profitând din plin de lipsa de reacţie a
partidelor de la putere. Minciuna devenise un „must” pentru a fi bine văzut în
partidul unic (restul partidelor nu contează pentru ei). Au minţit şi au
cumpărat „protestatari” în stradă şi senatori/deputaţi în Parlament, aşa că se
văzură la putere. Acum era momentul să acţioneze, până nu se trezesc aliaţii lor
de conjunctură. Aşa au ajuns să facă în timp record o lege electorală stranie:
una fără prag electoral. Somnorilă a scăpat nişte vorbe care arătau adevăratele
lor intenţii, dar cuvintele au trecut aproape nebăgate în seamă...Desigur,
n-au explicat de ce au scos pragul electoral, dar să vedem... În România, un
partid, de apartament sau nu, trebuie să aibă 25.000 de aderenţi răspândiţi
într-un număr de judeţe şi se poate considera legal constituit. Dacă partidul
ăla este, să zicem, „Partidul Proştilor”, el are astfel dreptul să participe la
cursa electorală. Prag electoral nu mai există, aşa că Partidul Proştilor poate
să ia 500 de voturi sau doar 50 şi va intra în Parlament. Dacă acest partid a
fost făcut la iniţiativa lui ilici, atunci comuniştii mai câştiga pe sub masă un
fotoliu de deputat. În plus, partidele de „palat” ca România Mare, PPDD,
partidul Becali etc. Vor intra fără probleme şi în Senat şi în Camera
Deputaţilor. Se ştie, oamenii şantajabili şi cei uşor de cumpărat sunt clienţii
preferaţi ai comuniştilor dintotdeauna.Şi uite-aşa, Parlamentul se va umple
de jivine care vor face jocul comuniştilor. „Dreapta”? Va rămâne o mişcare
aproape „subversiva”, iar românii vor reînvăţa că viitorul nu e roz decât pentru
„roşii”; lor le va rămâne cenuşiul, dar cu el sunt deja învăţaţi din anii
1990-2008 şi nu sunt semne că le-ar fi ajuns.
Nota mea :visul democratic al lui @Hantzy e pe cale sa se implineasca ! sa vedem cum vor reactiona cei din Camera

7 comentarii:

  1. Primul lucru care mi-a retinut atentia a fost mica rautate din nota.
    Nu stiu daca "visul meu democratic" are sanse, dar ceea ce se petrece acum pe scena politica nu poate decat sa-mi arate ca am avut dreptate si, cu atat mai mult, sa-mi doresc un regim parlamentar pentru tara mea.
    Eu nu mi-am permis in trecut sa dau verdicte asupra ceea ce e bun sau rau, nu am putut afirma ca o masura e buna sau rea, decat prin prisma efectelor scontate si declamate de promotorii acelor masuri. M-am ferit insa sa sustin ca stanga sau dreapta ar fi bune. Nu stiu acest lucru, in configuratia mea interioara, variante dintre cele mai opuse alternand continuu. Insa un lucru l-am amendat intotdeauna: renuntarea la mijloacele convenite democratic, doar pentru a atinge un scop, fie el de dreapta sau de stanga. Basescu ne-a oferit din plin asta, si din acest motiv spuneam mereu ca asta e "raul cel mare" pe care-l poate cineva savarsi. A deschis o cutie a Pandorei, poate intr-un scop nobil, atunci in 2004, cand a inceput vartelnita, dar primul lucru care trebuia sa-l faca, investit fiind cu noile puteri, era sa inchida la loc capacul.
    Acu avem exact ce nu ne-am dorit, nici eu nici tu. Pentru ca o conducere monocefala are avantajele ei: rapiditate si coeziune, lucruri ce pot fi folositoare imediat dupa o catastrofa precum WW2, dar nu acum, cand e necesara echilibristica pe sarma subtire.
    de formatie tehnica fiind, m-am obisnuit sa consider ca nu exista un sistem fara defecte, fara tolerante, perfect, perpetuum cu pierderi nule. Intotdeauna vom avea nevoie de elemente de compensare, prin care tensiunile si supradefinitiile unui sistem sa poata fi eliberate. IN varianta prezidentiale, elementul de descarcare ar fi tocmai presedintele, alesul presupus perfect, echilbrat. In varianta parlamentara, pe care o sustin, structura eterogena a institutiei de prim-rang democratic este elementul care poate flexibiliza intregul sistem, derapajele intr-o directie putand fi prompt sanctionate, nemaifiind supuse viziunii unor lideri maximo, gen Ion Iliescu sau Traian Basescu.
    Cand mai treceam prin garsoniera lui AVP, intrebam de multe ori cum ar fi cu un Ponta presedinte? Cum ar reactiona sustinatorii actualului sef de stat, daca Ponta ar incepe restauratia? Avantajul sistemului e ,in acelasi timp, si dezavantajul sau: efemeritatea oricaror masuri luate, bune sau rele, nu mai trebuie, cred, demonstrata.

    PS. nu sustin uninominalul sau unicameralul, tocmai din motivele de mai sus: se joaca totul pe o carte.
    In ce priveste pragul electoral de 10%, sustinatorul acestuia nu-si dorea atat restrangerea accesului partidelor mici, cat maximizarea procentului propriu prin redistribuirea unor procente cat mai generoase. Cat despre jivinele despre care face vorbire autorul, acestea ar sustine pe oricine le da cate ceva, si pe comunisti si pe securisti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Hantzy,
    Ma bucur ca ai mai trecut,macar sa stiu daca esti bine ! Despre politica n-am sa mai vorbesc decat atunci cand supapa de eliberare a tensiunilor....etc,etc nu va mai poate face fata si pote ca ...! Nu a fost o nota ironica ,ci o constatare , nimic altceva!Poate regretul ca aceasta tara a pierdut intr-o luna ce castigase cu greu in 7 ani se instalase de-atunci,banuindu-i dimensiunile de azi .Simt si stiu ce-o sa urmeze,ma incarc cu detasarea care-o capatasem si-nainte de 89 fara macar sa mai scot o vba despre politica .Frica e pe cale sa se re/instaureze pt ca la un procent de 70 % in favoarea actualei puteri,cand in vecinatatea vestica a tarii e la fel,cand in nord-est asisderea,lațul se strange !!! nimeni si nimic nu-mi mai da sperante de democratie ! S-auzim de bine !

    RăspundețiȘtergere
  3. ok, fara politica!
    Eu astept vara, am cateva proiecte familiale la care tin si sper sa-mi mentin tonusul si vioiciunea. Nu plecam nicaieri, doar iesiri scurte de o zi doua, dar vom folosi fiecare zi cu soare pentru recreere.
    Profitand si de faptul ca n-avem arsita de capitala, suntem increzatori ca si o vara petrecuta acsa poate fi reusita.
    cu prietenie,
    hantzy

    RăspundețiȘtergere
  4. Hantzy,
    multe veri le-am petrecut acasa, chiar prea multe :)cauzele au fost multiple,nu le insir, ca-mi rascolesc amintirile ! Acum cand suntem pensionari avem timp berechet si ar trebui sa ne petrecem vara in alta parte decat in cutia noastra betonata,insa baierele pungii nu se mai desfac decat cu teama, pt traiul zilnic auster. Regret.Regret ca viata trece cu repeziciunea fulgerului, banalitatile zilnice ocupandu-mi timpul trecut si timpul ramas ...am stiut sa administrez un prezent numai celor importanti din viata mea.Varsatoare,ce vrei :)
    Un singur eveniment pare sa sparga plictiseala ,casatoria fiicei noastre mai mici.La 1 septembrie 2012. Nefiind angajati in organizarea evenimentului ,iar legatura dintre ei fiind veche si cu final asteptat,nici emotiile nu ne inunda pana la infarct :) De fapt,emotiile si memoria facand parte din acelasi bob,al vietii, mi-a ramas decat asteptarea .

    O vacanta cu imagini,sunete si parfumuri de ”vara indiana”, tie si fetelor tale !Va imbratisez !

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru urari. Iti doresc si eu o vara superba tie si familiei tale.

    http://www.petitieonline.ro/petitie/20479051

    RăspundețiȘtergere
  6. O s-o dau semnata !Dar ma duc si azi si maine s-o sustin :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Hantzy ar trebui sa promovezi mai mult aceasta petitie a ta sunt convins ca multi o sa fie interesati sa o semneze.

    RăspundețiȘtergere