Despre resentiment

Am trascris aici un fragment dintr-un exceptional articol al lui V Tismaneanu.Resentimentul,o boala care bantuie sufletele,facand din oameni,aratari grotesti.
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/05/02/o-patologie-a-sufletului-si-a-mintii-despre-resentiment/
Resentimentul isi gaseste originea in neputinta de a crea, de a admira, de a darui, pe scurt de a recunoaste. Gratitudinea este absenta din dictionarul comportamental al acestui tip uman. Resentimentul lasa in urma pustiu, cenusa, amaraciune. Religiile politice moderne au abuzat de resentiment, l-au utilizat si mobilizat (ura de clasa, ura de rasa). Una din principalele motivatii ale delatorilor in regimurile dictatoriale, a fost/este resentimentul.

Resentimentarul este un denuntator, un mouchard (actual ori potential). Spre a relua formularea unui istoric francez, este vorba de un cancer al sufletului. Sa ne miram de revelatiile din ultimele zile pe tema unui personaj cultural care nu putea digera nicicum gloria altora? Resentimentarul se amageste cu ideea ca este victima unei conspiratii a minimalizarii, ca jocurile sunt facute de puteri oculte, ca X este omul lui Y si ca, impreuna, nu fac altceva decat sa-i poarte lui (sau ei) sambetele. Propria josnicie este astfel justificata prin alibiul fantasmatei josnicii a Celuilalt. Resentimentarul este sectar, justitiar si vindicativ. El (ea) nu iarta, ci dimpotriva, admonesteaza, urecheaza, stigmatizeaza, acuza. Danilo Kis a scris lucruri remarcabile pe acest subiect.