miercuri, 21 iulie 2010

Etapa16 Bagnères-de-Luchon -Pau

Stage 16 Bagnères-de-Luchon -Pau 199.5 km Aflat departe în clasamentul general, Lance Armstrong a evadat în etapa a 16-a, în care s-a reeditat traseul etapei a zecea din urmă cu un secol, atunci când caravana a făcut cunoştinţă cu Pirineii. Americanului i s-au alăturat alţi nouă rutieri, care au dezvoltat un avans liniştitor faţă de pluton şi au trecut peste cele patru căţărări ale zilei: Peyresourde, Aspin, Tourmalet şi Aubisque. Oamenii din faţă au ajuns la sprint şi deşi s-a implicat, Armstrong nu a avut nicio şansă, încheind pe şase. Primul loc i-a revenit francezului Pierrick Fedrigo, care i-a adus echipei Bouygues Telecom al doilea succes consecutiv, după cel al lui Voeckler. Alberto Contador a păstrat tricoul galben, sub privirile lui Andy Schleck. Etapa cu patru catarari, doua de categorie speciala si doua de categoria I, spectacolul fiind astfel asigurat, desi ultimii 60 de kilometri se desfasurau in coborare si pe plat pana la Pau.
Mansa a debutat in catarare, pe Col de Peyresourde, iar atacul zilei a fost dat pe primele pante ale catararii, formandu-se in fata un grup cu rutieri importanti precum septuplul campion al Le Tour, Lance Armstrong, Roman Kreuziger, Alexandre Vinokourov, Carlos Sastre sau Ryder Hesjedal, toti rutieri importanti din perspectiva clasamentului general sau din prisma reputatiei in pluton. Pusi in garda de aceste atacuri, ciclistii de la Omega Pharma - Lotto si Astana au dus puternic trena in pluton, nepermitandu-le fugarilor sa se distanteze la mai mult de 30 de secunde.
Pe cea de-a doua catarare, Col d'Aspin, situatia ramanea aceeasi, insa Contador, Menchov si Schleck i-au pierdut in spate pe Samuel Sanchez si Robert Gesink, rutieri aflati pe locurile 3 si 6 in clasamentul general. Astfel, cea de-a doua catarare a zilei a fost castigata de Anthony Charteau (BBOX - Bouyugues Telecom), care si-a consolidat astfel pozitia de lider in clasamentul celor mai bun cataratori, iar ce pe coborare avansul fugarilor a inceput sa se mareasca, mai ales dupa ce Sandy Casar (Francaise des Jeux) a dus un ritm infernal in fata, distantandu-se in fata plutonului, care prinsese fostul grup Armstrong. Surpriza a venit insa de la texan, care a ramas in spatele lui Casar, doar 10 secunde despartindu-l de rutierul francez. Armstrong nu a stat mai mult de 2 kilometri in trena lui Casar, atacandu-l si detasandu-l fara probleme pe francezul de la Francaise des Jeux. Dupa ce i-a recuperat pe Kreuziger si Hesjedal, plutonul a incetinit ritmul, permitandu-i unui alt grup format din Pierrick Fedrigo (BBOX - Bouyugues Telecom) si Damiano Cunego (Lampre - Farnese Vini) sa plece in urmarirea septuplului campion din Le Tour. La mijlocul catararii s-a produs jonctiunea in fata, Jurgen Van De Walle (QuickStep) si Christophe Moreau (Caisse d'Epargne) reusind sa apara si ei in fruntea cursei. Peste alte cateva borne, Christopher Horner (Team RadioShack), Carlos Barredo (Quick Step) si Rui Costa (Caisse d'Epargne) au revenit asupra grupului fruntas, care continea in varful lui Tourmalet 10 rutieri si datorita faptului ca ritmul impus atat de fruntasi cat si de pluton a fost unul extrem de apatic.
Interesat de clasamentul cataratorilor, Moreau a castigat pe Col de Tourmalet, fiind urmat la un sfert de roata de Fedrigo si de Damiano Cunego. Pe coborare, diferenta intre evadati si pluton a crescut din ce in ce mai mult, ajungand la 6 minute si jumatate, ceea ce le conferea celor 10 rutieri din frunte o sansa buna la victoria de etapa, in ciuda escaladarii lui Col d'Aubisque.
Daca in pluton lucrurile ramaneau linistite, in fata Lance Armstrong ataca si desprinde cativa rutieri, in roata sa ramanand doar Barredo, Fedrigo, Ruben Plaza si Van de Walle. Desi au existat si alte atacuri, mai ales din partea lui Carlos Barredo, grupul s-a refacut, iar Moreau a castigat si ultima catarare a zilei, ajungand doar la 15 puncte in spatele liderului clasamentului cataratorilor, Anthony Charteau.
Imediat dupa ce au trecut peste Col d'Aubisque, Carlos Barredo i-a parasit pe colegii de evadare, atacand intr-o usoara zona de coborare la finele careia le-a luat lui Armstrong & co. 40 de secunde, un avans bun pentru inceputul unei actiuni ce s-ar fi putut dovedi decisiva. Diferenta maxima, de 50 de secunde, a fost atinsa cu 30 de kilometri inainte de final, aceasta scazand constant pana in ultimii kilometri, atunci cand grupul Armstrong a avut contact vizual cu Barredo. Nu a fost insa miscarea norocoasa pentru spaniolul de la Quick Step, intrucat dupa 40 de kilometri de evadare, spaniolul a fost prins cu un kilometru inainte de finalul mansei!
Victoria s-a decis la sprint, acolo unde Pierrick Fedrigo (BBOX - Bouygues Telecom) a castigat mansa, repetand isprava de la Tarbes, din 2009. Pe locul doi s-a clasat un alt francez, si el castigator in acest Le Tour, Sandy Casar, in timp ce locul trei a fost ocupat de spaniolul Ruben Plaza Molina. Lance Armstrong nu a putut sa faca fata acestui sprint, incheind pe pozitia a sasea.
Este cea de-a doua victorie consecutiva pentru echipa franceza BBOX - Bouygues Telecom, dupa ce ieri Thomas Voeckler, campionul Frantei, se impusese la Bagneres les Luchon. In clasamentul general nu s-au inregistrat modificari, in timp ce in cadrul clasamentului sprinterilor, Thor Hushovd i-a luat din nou tricoul verde lui Alessandro Petacchi, dupa ce a incheiat etapa pe locul al zecelea. Lupta s-a strans si in cadrul clasamentului cataratorilor, unde Anthony Charteau pastreaza doar 15 puncte in fata lui Christophe Moreau.


Clasament etapa:

1 Pierrick Fedrigo (Fra) Bbox Bouygues Telecom 5:31:43
2 Sandy Casar (Fra) Française des Jeux
3 Ruben Plaza Molina (Spa) Caisse d'Epargne
4 Damiano Cunego (Ita) Lampre-Farnese Vini
5 Christopher Horner (USA) Team Radioshack
6 Lance Armstrong (USA) Team Radioshack
7 Jurgen Van De Walle (Bel) Quick Step
8 Christophe Moreau (Fra) Caisse d'Epargne
9 Carlos Barredo Llamazales (Spa) Quick Step 0:00:28
10 Thor Hushovd (Nor) Cervelo Test Team 0:06:45


Clasament general:


1 Alberto Contador Velasco (Spa) Astana 78:29:10
2 Andy Schleck (Lux) Team Saxo Bank 0:00:08
3 Samuel Sánchez Gonzalez (Spa) Euskaltel - Euskadi 0:02:00
4 Denis Menchov (Rus) Rabobank 0:02:13
5 Jurgen Van Den Broeck (Bel) Omega Pharma-Lotto 0:03:39
6 Robert Gesink (Ned) Rabobank 0:05:01
7 Levi Leipheimer (USA) Team Radioshack 0:05:25
8 Joaquin Rodriguez (Spa) Team Katusha 0:05:45
9 Alexander Vinokourov (Kaz) Astana 0:07:12
10 Ryder Hesjedal (Can) Garmin - Transitions 0:07:51

In urma etapei a 16a Armstrong urca pe locul 25

http://www.livestrong.com/teamradioshack/video_lance-armstrong-reacts-stage-16/ba963547-666f-48c1-9e12-32c5bf37187c/

2 comentarii:

  1. Grozava prezentare .Sunt in continuare uimita de descrierea riguroasa si cu multe amanunte,semn ca ai urmarit cu atentie si minut cu minut competitia . Am urmarit si eu ,dar nu cu atita pasiune si interes..Ochii mei au fost pe Lance Amstrong .Mi-a parut rau ca nu a putut ramine macar printre primii trei.Nu stiu cit de mult de afecteaza nesansa idolului tau..Eu cred ca n-ar trebui ,intrucit la cita pasiune ai facut ptru aceasta competitie ,ar fi pacat sa o parasesti odata cu el.. Va trebui sa "pui ochii" pe un altul,mai tinerel ,pe care sa-l urmaresti cu aceeasi pasiune si care sa-ti ofere la fel de multe satisfactii..Promit ca voi face si eu ceea ce faci tu ..Numai sa mi-l alegi tu.. :oops:

    RăspundețiȘtergere
  2. Stely,
    multam pt comentariu,dar ca sa nu ma invidiezi prea tare, pt rigurozitatea descrierilor de etape am sa te linistesc spunandu-ti ,ca asa cum cartile sunt scrise din carti,rareori,printre autori ivindu-se si geniile ... oops,asa si eu compilez informatiile de pe la tv si de pe alte site -uri de specialitate.Le imbin frumusel cu pozele pe care le primesc ,ca sunt abonata sau membra :shock: pe la niste bloguri si atunci gata treaba !Dar am si topicuri care imi apartin 100 %
    In cea ce-l priveste pe Lance,cred ca ti-am zis ,dar ai cam uitat,admiratia si nu pasiunea...alooo , m-au facut fanita lui; ii admir intr-adevar vointa si spiritul de mare luptator si prin el & Livestrong, nu voi parasi niciodata competitia ciclista (ca privitor ).Sper ca sanatatea si conjunctura sa ma gaseasca macar pt o singura zi in Alpi sau Pirinei si sa simt ,la cald(rece), spiritul competitiei si bucuria ce ti-o poate da o clipa de contact vizual live cu acesti bravi sportivi .Efortul pe care-l fac zilnic pt a se antrena ,sau a participa la o asa competitie nu se compara nici pe departe cu golaniile ce se petrec pe stadioanele fotbalistilor.Mai sunt 3 zile de Tour si deja mi se face dor si de-abia il astept pe celalalt.
    Sa-ti vand un pont :Lance a lipsit din Tour 3 ani .Sa stii ca m-am uitat cu aceeasi pasiune si atunci,dar toata lumea a recunoscut, ca fara el, Le Tour, nu are farmec.Asa se va intampla si la anu,cand vei observa ,cu siguranta ,ca nu va mai fi atata lume ,nici pe Tourmalet nici in Alpi.
    Lance a adus Frantei foarte multi bani!

    RăspundețiȘtergere