luni, 26 iulie 2010

GREVA FOAMEI !

ANGELA FURTUNA – GREVA FOAMEI
26 iulie 2010 — AVP





C ă t r e :


PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA,

DIRECŢIA DE JANDARMI,

DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Subsemnata ANGELA FURTUNĂ, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Master în PR şi Comunicare şi Master în Semiotica Limbajului în Mass-media şi Publicitate, Master în Geofizică, Doctorand în Literatura Exilului Românesc, cu o teză din opera Monicăi Lovinescu, specialist în biblioteconomie şi bibliografie, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de 26 iulie 2010, ora 10, am declanşat protestul GREVA FOAMEI pe durată nelimitată, la sediul Bibliotecii Bucovinei (Suceava, Str. Mitropoliei nr. 4. telefon 0740404443).


Motivele protestului:


1. Consider imorală, ilegală şi abuzivă Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr.99 din 20 iulie 2010 privind aprobarea numărului de personal, a organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Bucovinei, prin care, începând cu data de 1 august 2010, Compartimentul Marketing Cultural şi informare comunitară se desfiinţează, fiind reduse ambele posturi existente în cadrul acestuia, inclusiv postul meu.



ARGUMENTE:

- nici un specialist credibil nu a făcut evaluarea acestei activităţi, care se dovedeşte ŞI PRIN ECOURILE EI MEDIA SAU DE CRITICĂ DE SPECIALITATE ca fiind una din cele mai performante din Biblioteca Bucovinei şi din Consiliul Judeţean Suceava, creând, în timp, un brand cultural autentic, naţional şi internaţional, recunoscut de toată lumea bună a culturii, de toate comunităţile de români şi alte etnii din Bucovina, din România şi din lume. Astfel, instituţia Bibliotecii Bucovinei, care sub ceauşism şi în anii 90, avea reputaţia doar de fief al propagandei comuniste-ceauşiste, a devenit o instituţie cu imagine europeană, modernizată, intrând – datorită promovării mele asidue, calificate, din ultimi ani –, în bazele de date onorabile ale instituţiilor europene cu bun renume.


- decizia de faţă împotriva căreia protestez are de fapt un caracter politic şi a fost determinată de activitatea unui grup intelectual ideologic extremist, cu cunoscute activităţi de presiune transpartinică, de traseism politic şi de turism politic oligarhic, şi care desfăşoară acţiuni susţinute împotriva democraţiei şi a personalităţilor democrate. Acest grup, afiliat barocului fascisto-comunist ce blochează în zilele noastre modernizarea României şi a statului de drept, desfăşoară atacuri neobosite împotriva intelectualilor publici (şi a mea) care susţin valorile europenizării, ale fidelităţii faţă de aliaţii UE şi NATO; acest grup compromite dialogurile din societatea românească, promovarea valorilor autentice, subminează continuu aşezarea civilizaţiei româneşti pe bazele meritocraţiei, ale unei economii de piaţă puternice şi credibile, ale unei culturi evoluate, la care elementele de modernizare să se împletească fericit cu cele tradiţionale şi nu să se excludă.



- În ciuda tuturor performanţelor dovedite şi cunoscute pe plan local, naţional şi internaţional ale activităţii mele personale, cu înaltă calificare în domeniu, precum şi în cadrul compartimentului de Marketing Cultural, PR Promovare şi dezvoltare a Bibliotecii Bucovinei şi organizare de evenimente de un înalt nivel (câteva mici exemple: în numai cinci ani – activitate de cercetare, soldată cu publicare în reviste de specialitate, din opera disidentei şi patru ediţii ale Zilelor Monica Lovinescu, din care două cu caracter naţional şi internaţional, sute de evenimente de promovare a cărţii în şcoli sucevene, participarea la evenimente literare naţionale şi internaţionale în calitate de scriitoare recunoscută ca reprezentativă pentru România de astozi, participarea la evenimente de anvergură media naţională cum a fost Maratonul Literar European, împreună cu SRR; şase ediţii de evenimente dedicate comemorării Zilei Holocaustului şi trei dedicate comemorării Zilei Holocaustului transnisteran; Comemorarea Genocidului Armean; Programul de Educaţie Antidiscriminare; Anul Paul Celan – inclusiv cercetare în domeniu, publicată în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale recunosctute -, Integrala concertelor J.S. Bach, serate şi lecturi publice din opere ale scriitorilor români şi europeni sau americani, susţinerea puternică a Francofoniei în ultimii 10 ani, cu celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei, a Zilei Franţei şi a câtorva ediţii de Săptămâni ale Francofoniei, conducerea şi sponsorizarea de către mine personal a ultimelor patru ediţii din Bucovina ale Festivalului Internaţional Le Printemps des Poetes, organizarea Conferinţelor Bibliotecii în cadrul cărora au conferenţiat 30 de personalităţi ale culturii româneşti (între care Sandală Maria Ardeleanu, Mircea A . Diaconu, Elena Prus, Ştefan Băişanu, Jean Zves Conrad, Cezar Secrieru, Vasile Demciuc, Tania Grinberg, Mihai Iacobescu, Sabian Fânaru, Cecilia Popescu Latiş, Mariana Boca, George Dârbu, Ilena lescaut etc.) , promovarea lecturilor din opera a alţi doi mari scriitori de origine bucovineană Ş Norman Manea şi Matei Vişniec – precum şi cercetare, analize şi critică pe opera lor, publicată în cărţi şi reviste de specialitate -, organizarea a zeci de vernisaje de expoziţii şi lansare de carte, precum şi de debuturi literare remarcabile, susţinerea şi prin proiecte şi investiţii proprii a brandului Bibliotecii Bucovinei, dar şi alte sute de intervenţii, de campanii media, de interviuri în presa scrisă, radio şi televiziune, pentru promovarea educaţiei, a culturii şi a lecturii şi interesului faţă de carte), organizarea Spectacolelor de celebrare a multiculturalităţii, Organizarea Conferinţelor şi prezentărilor dedicate Monsegnorului Vladimir Ghika, nenumărate pledoarii publice de partea culturii, literaturii, societăţii civile şi rolului intelighentziei român2şti, precum şi de partea cultivării prin Carte şi Creativitate a respectului pentru civilitate, urbanitate, est-etică; organizarea a zeci de expoziţii de carte şi prezentare de carte în media, în cicluri şi campanii diverse…Etc…),

comunicarea faptului că am fost dată afară (fără motiv şi fără nicio cauză profesională din Biblioteca Bucovinei) a lipsit, atât din partea Bibliotecii Bucovinei, cât şi din partea Consiliului Judeţean. Aceasta a fost o atitudine ce încalcă nu numai bunul simţ, manierele minimei morale, ci chiar Legile şi Constituţia şi împotriva căreia protestul de faţă prin Greva Foamei nu este de ajuns.

Până când îşi va asasina sau alunga România valorile şi oamenii oneşti, care îi dedică viaţa şi munca lor, şi până unde va merge clasa politică românească transpartinică pe acest vehicul distructiv al activismului de partid extremist şi al cultivării exclusiviste a profitorilor de partid, a oligarhilor şi a incompetenţilor?

Încălcându-se orice deontologie şi manifestându-se o lipsă de respect ce ţin de neostalinismul şi barocul fascisto-comunist în care România se complace şi se sinucide, am aflat despre limojarea mea din presă.

E ştiut faptul că o societate care îşi alungă sistematic valorile profesionale, oamenii competenţi şi verticali (între care mă număr) nu face decât să impună mediocritatea şi incompetenţa ca normă, traseiştii politici ca model de merit, laşitatea şi lipsa de responsabilitate ca virtuţi morale.



2. Cazul eliminării mele nedemne, al surghiunirii mele de către Directorul Bibliotecii Bucovinei, dar şi de către Consiliul Judeţean Suceava, prin presiunile grupurilor ideologice transpartinice extremiste, se adaugă sutelor de cazuri care au alungat în ultimii ani intelighentzia românească din ţară, care se opun respectului faţă de valorile autentice şi faţă de performanţele româneşti, dorind menţinerea României în provincialism, ultranaţionalism xenofob şi fascizare, în marginalitate antieuropeană, antiamericană şi antimodernă. Însăşi recenta mea Scrisoare Deschisă către Preşedintele României a fost un astfel de protest făcut tot de mine împotriva clanurilor transpartinice ce se ocupă cu epurările din societatea românească a intelectualilor publici proatlantişti şi proeuropeni care pledează pentru modernizarea şi salvarea României, iară nu pentru enclavizarea ei. Elminarea mea, cu comanda politică în urma unui complot, se doreşte o ameninţare la adresa vocaţiei mele proeuropene şi proatlantiste.


3. Alungarea mea, în ciuda valorii, muncii şi contribuţiilor eminente, originale şi moderne aduse în favoarea prestigiului Bucovinei şi României, Consiliului Judeţean, şi Bibliotecii Bucovinei, se adaugă tuturor mărturiilor din opera mea civică şi intelectuală din ultimul timp, prin care atrag atenţia la modul cel mai serios că în România reînvie atmosfera anilor 30 şi respectiv 50 (excluziuni, politici discriminatorii extremiste, rasism, fanatism, terorism intelectual, asasinat moral şi fizic), că în România bătălia dintre forţele pro-modernizare (unde se regăseşte şi activitatea mea), şi forţele naţionaliste tradiţionaliste, ia accente ilegale şi criminale, cu accelerarea intoleranţei, a xenofobiei şi antisemitismului (şi în sensul lui Emmanuel Lévinas, adică ura oamenilor faţă de ceilalţi oameni).




Aceste motive mă determină să solicit Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu:

1. să ia act de acest al doilea Protest Public, de data aceasta făcut de mine prin GREVA FOAMEI, prin care semnalez limojarea mea fără motiv (dintr-o instituţie dominată în aparatul de conducere de „elite” ale comunismului dinastic şi stalinismului pentru eternitate),

2. să ia act şi de aspectul secund reprezentat de atrocităţile morale publice declanşate nu numai împotriva mea, ci împotriva intelighentziei româneşti în ansamblu, a oamenilor de cultură şi de creativitate remarcabilă, a vârfurilor de lance ale conştiinţei şi vocii civice româneşti.

3. Să-şi amintească de lunile de foc ale campaniei prezidenţiale, în care, cu sacrificiul propriilor interese, am apărat în presă, blogosferă şi prin articole de analiză şi atitudine pe singurul candidat la Preşedinţia României care îmi reprezenta şi mie interesele, adică era susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii, iar nu de Moscova (care are încă foarte multe datorii faţă de ţara mea). A venit vremea ca Preşedintele României să constate că şi viaţa mea de scriitor şi om de cultură român este importantă ca şi a domniei sale, şi la ea se atentează acum de către aceiaşi înverşunaţi adversari care doresc compromiterea tuturor valorilor democraţiei.


Protestul de faţă susţine restabilirea raporturilor de normalitate dintre mine şi Consiliul Judeţean Suceava, precum şi a respectului faţă de persoane şi instituţii (scuzele publice, adică acolo unde am fost atacată prin decizia de limojare, vor fi acceptate). În declaraţiile publice ce se regăsesc în presa din ultimele zile, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a afirmat ca va „concedia pensionarii şi incompetenţii”. Găsesc că este dator să-şi îmbunătăţească discursul: alături de pensionarii şi incompetenţii concediaţi, se mai găseşte, iată, o categorie: eu, Angela Furtună, profesionistul autentic, vânat de grupările de terorişti politruci transpartinici.



Angela Furtună

26 iulie 2010

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

POST SCRIPTUM AVP : Angela Furtună este unul dintre intelectualii români de azi cei mai inteligenţi, mai învăţaţi şi mai sincronizaţi cu lumea bună si cu directiile political correcte dimprejurul nostru, capabilă să conducă nu doar compartimentul minuscul pentru care îşi riscă acum viaţa (incredibil!), dar chiar şi întreaga-i Bucovină minunată şi să o scoată la o postmodernă lumină, punând-o în contact cu lumea civilizată şi calină, muult mai mult decât Sofia Vicoveanca şi chiar decât faimoasele repere turistice, la care o ţară cam fanată se închină… Sunt sigur însă că prietena noastră nu râvneşte locul nimănui – nici chiar al şefului său direct, recte al traseistului care a ajuns de la partida iliescului, trecând prin cea a butimanului, până la a domnului Fluturelui şi care mâine nu va sta pe gânduri să se întoarcă ab ovo, la ai lui, la comuniştii pe care i-a dat la un moment dat dracului doar aşa, precum orice tov rumânaş laş ce se crede zmecher sadea, dar în spiritul cărora – al tovilor şi băieţilor de altcândva – gândeşte şi trăieşte acum şi pururea, altfel ar pricepe că având o Angelă în subordinea ta, maestră în domenii care de care mai intelighente şi mai profesionale, pe care însă în loc s-o iei de mână şi s-o rogi frumos să-ţi spună ceea ce tu n-ai înţelege nici dacă ea ţi-ar repeta o lună, o tratezi precum aparatcicul nord-corean ce se crede sculă şogună doar pentru că poa să îngurgiteze dintr-o dată un kil de sake de prună şi să se poarte cu colegii ca o mătrăgună, ignorând că a provocat deja o Furtună (care-l va zbura, in caz că trăim în Europa actuală, iar nu în Asia medievală, voila…)

Parcă mai alaltărea şeful domnului Flutur, dl PM Boc, le recomanda mahărilor din provincie să nu cumva să-şi facă planu de restructurări pe seama culturii, căci se va supăra foc… Însă se vede treaba că ori dl Flutur înţelege prin cultură doar măşti populare, mânăstiri ancestrale şi flueraşe de soc, ori a înţeles ce-a spus dl PM ioc…

Vezi si : http://bit.ly/bngHo8

4 comentarii:

  1. Se poate intra prin crăpătura de sub uşă, sau prin gaura cheii?
    La AVP toate discuţiile par a avea un iz artificios: nu trebuie supărat condeiul atât de năstruşnic, dar veninos al GENIALULUI (?doar viitorul de peste noi va definitiva, hotărî adevărata statură) STĂPÂN!

    RăspundețiȘtergere
  2. Orice casa este primitoare atunci cand vizitatorul are intentii bune.Se ciocane la usa ,ti se deschide si daca esti cu suflet curat ti se da si drumul ."Casa e a mea si usa e a ta" spune o vb din batrani.
    Privitor al defectelor usii mele,daca nu-ti place...de ce te opresti?Ai auzit ca aceasta platforma nu suporta vizitele inopinante?
    Artificialul din discutii...ce sa-ti zic? Am auzit de insamantare artificiala si chiar de virginitate artificiala .De discutii artificiale...inca nu! ori sunt (discutii) si atunci totul este viu ,ori nu sunt si atunci e ...tacere.
    Despre genii-cine sunt eu sa judec?
    Probabil n-o sa mai vii !

    RăspundețiȘtergere
  3. salut ,Monica!
    Cioc,cioc! Banuiesc ca sunt binevenita ,intrucit imi cunoasti gindurile pe care mi le-ai aflat din ceea ce spun si"sufletul curat",prin ceea ce tu ai simtit cu inima ta despre mine.
    Alta este cind iti bate la usa un "anonim ".Intra tiptil si desi pe tine te cunoaste, el (anonimul)nu indrazneste sa se prezinte..

    Dar sa speram ca nu este invatat cu platforma ta si cind va dibui cum functioneaza, va indrazni sa se prezinte.
    Dupa stilul "aricios",pardon,"artificios" ,cu "piscaturile" de rigoare, imi cam dau seama "tzin sa fie,tzin sa fie "? .. "persoana insemnata"..dar ,eu nu-ti spun. oops
    In ceea ce priveste reprosul cu tenta "piscatoare",cred ca "anonimul" a vrut sa spuna ca discutiile "on topic",de pe blogul "GENIALULUI STAPIN" ,i se par "artificiale",adica false sau formale..
    Cred ca anonimul are un "tep"mare cit un cui ,pe care il tot scoate din cind in cind, sa-l intepe pe AVP si prin el si pe noi ,cei care intretinem "discutiile " cu tenta "artificioasa"..
    Dar ,iti las tie initiativa de a dezvolta o discutie "naturalicioasa " cu "anonimul" ,doar daca ,bineinteles,hotarasti sa-l mai accepti sa intre pe "sub usa" sau pe "gaura cheii"..
    Te pup ,Monica!

    RăspundețiȘtergere
  4. Comentarii publiate pe
    http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/07/26/angela-furtuna-greva-foamei-26-iulie-ora-10-comunicat-de-presa/

    monyf51 Says:

    iulie 26, 2010 at 2:14 pm
    monyf51 Says:
    26 iulie 2010 la 17:09
    in atentia dvs ! Says:

    July 26th, 2010 at 2:36 pm
    http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/07/26/angela-furtuna-greva-foamei-26-iulie-ora-10-comunicat-de-presa/

    Andreea Paul Says:

    July 26th, 2010 at 2:41 pm
    in atentia dvs !

    Am sa-i transmit mesajul dvs. d-lui Gh. Flutur.

    http://www.andreeavass.ro/blog/2010/07/ce-ia-in-calcul-introducerea-cotelor-obligatorii-ca-masura-de-ultima-instanta-pentru-a-imbunatati-echilibrul-de-gen-in-consiliile-de-administratie-ale-companiilor-pana-in-2012/






    monyf51 Says:

    iulie 29, 2010 at 12:51 pm
    Dna Angela Furtuna,
    Am fost cu sufletul,pt ca atat am avut de pus la dispozitie,alaturi de incercarea dvs de a misca legitim si moral un aparat care inertiat de cutume comunistoide v-a adus in situatia de a va risca sanatatea si a va risipi energiile, pe meandrele ilogicii ,care nu ar trebui strabatute de marii creatori; vad ca apele s-au repus in matca normalitatii.Va felicit pentru curajul si tenacitatea de care dati dovada si va doresc mare succes in continuarea demersului inceput de dvs pt apararea intereselor “intelighentziei româneşti în ansamblu, a oamenilor de cultură şi de creativitate remarcabilă, a vârfurilor de lance ale conştiinţei şi vocii civice româneşti.”
    Frecusurile si neintelegerile dintre oamenii de cultura formeaza brese prin care navaleste subcultura.
    Traiesc cu certitudinea ca acest protest va deschide ochii si celorlalte voci ale culturii ro. pt ca numai impreuna ,indiferent de orientarile politice ,veti putea pune in miscare o societate adormita in suficienta ,o societate care asteapta de la inteligenta romaneasca semnale de urmat .

    RăspundețiȘtergere