- “Când cineva spune că documentele(de la securitate-n.m.) sunt falsificate vrea să relativizeze situaţia. Securitatea trebuia să se bazeze pe aceste documente, ele nu au fost scrise ca să fie citite de noi şi deci nu au fost făcute pentru a ne trage pe noi pe sfoară.”
Dna Muller trebuia sa stie acum ,daca nu mai demult, ca Viorel Padina (...)este singurul autor dinainte de 1989 care a indraznit (acesta e cuvantul!) sa dea in judecata o editura comunista, pentru culpa acesteia de a fi incalcat libertatea cuvantului ! Actiunea respectiva a fost promovata prin dosarul 611/1987 al Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, prin care Viorel Padina a chemat in instanta editura "Cartea Romaneasca" si a acuzat-o de lipsa de loialitate (caci editura "a uitat" sa-si tina promisiunea de a-i publica volumul premiat) si de tentativa de imixtiune in creatia originala.
Ignorat de marele public, el nu este totusi necunoscut specialistilor literari. El a fost membru al faimosului "Cenaclu de luni"(.....) situat de catre NManolescu la cota cea mai inalta a gruparii lunediste, alaturi de Mircea Cartarescu, Matei Visniec, Florin Iaru si Traian T.Cosovei
Asa se face ca in momentul cand redacteaza "Apelul catre Europa" si doreste ca el sa devina o platforma politica pt intelighentia ro,atitudinea lui vadit anticomunista este imediat tradata chiar de oamenii in care avea cea mai mare incredere-prietenii :oops:
Exact cum remarca si dna H Muller ” …este vorba despre persoane care au făcut chiar crime şi nu au nici o problemă să-şi arate faţa şi să-şi ridice vocea în public, iar ziariştii aleargă după astfel de personaje.”
http://www.pravaliaculturala.ro/template1.php?aa=2007&ll=3&menu=7
Prudenţă poate că există aşa, ca ambalaj, ea fiind de fapt un fel de lipsă de energie în a retrăi, comunicând, ce a fost. Iar pas înapoi nu cred că face nimeni, poate doar un pas înapoi ca să vezi mai bine, ca să înţelegi mai bine. Pentru unii e foarte greu de înţeles chiar şi ce a fost, nu numai ceea ce este. În ce mă priveşte, aş retrăi experienţe pe care mi le reprim, lucruri dureroase, grele, urâte, pe care mi le stopez, cum încep să vină, mi le tai. Or, o asemenea întrebare m-ar obliga nu numai să povestesc ce a fost, dar să şi retrăiesc lucruri pe care eu vreau să le uit, cu care nu vreau să mai am de-a face. E neputinţa mea sau laşitatea mea, care înseamnă pentru voi lipsă de comunicare sau un adevăr necomunicat.
Este şi laşitatea de a nu-ţi asuma un compromis?
Este şi asta. Este tot ce înseamnă negare, neputinţă de a gândi până la capăt, neputinţa de a suporta, o depăşire a gradului de suportabilitate, toate astea la un loc. Şi atunci refuzi sistematic, devii chiar un expert în a reprima asemenea gânduri. Ce a fost? A fost groaznic! Pe lângă faptul că nici nu poţi descrie ce a fost şi cum a fost… Ca şi cum noi, tineri fiind, le-am fi cerut bătrânilor noştri, pe care i-am apucat, să ne povestească şi nouă cum a fost în ultimul război mondial, cum a fost în prizonierat la ruşi, cum a fost în puşcării. Sigur că ne-au mai povestit ei ceva, însă totul atât de romanţat, nimeni nu a spus cu adevărat prin ce a trecut. Îţi dai seama că oricât ai nuanţa şi oricât ai aprofunda, cel de lângă tine nu va înţelege niciodată, pentru că dacă nu treci prin chestiile alea, nu ai cum să le pricepi.
Pot să pricep că un om care e torturat cedează.
Priceperea ultimă este gradul de suferinţă care e acolo. Ăla clar e mare. Acuma, să te apuci să-l şi descrii, să faci o înşiruire… ca la cinematograf, o mie de cadre pentru o singură mişcare. E groaznic!
Dar vin tot din epoca aceea unii oameni şi îi acuză pe alţii…
Ăla a fost turnător, ăla a fost colonel, ăla a fost general…
Şi noi nu mai înţelegem nimic!
Şi despre mine unii spun… unii, nu unii, unul singur…(Ne-am ridicat şi am pornit spre mitropolie).
Viorel Padina.
Da. Ce să fac eu? Să meargă acolo, la instituţia aia, să-şi ceară actele, să vadă, să facă ceva. Eu ce să fac? E ca şi cum el ar spune: "Paul Daian a fost securist" sau turnător sau ce zice, că nici n-am citit vreodată ce zice el cu adevărat. Şi eu să spun: "Da, am fost şi eram şeful lui, că el era turnătorul din reţeaua mea". Ce facem aici? Facem istorie sau ne jucăm? Dacă ne jucăm, ne jucăm.
Sunt şi nişte perdele de fum, uneori
(am împrăştiat cu mâna fumul de la ţigara lui Paul)
Treaba lui…
M-a întrebat cineva dacă l-am turnat şi zic: "Mă, nu l-am turnat, dar mă dau cu capu' de pereţi că n-am făcut-o. Îmi pare rău că n-am făcut-o, că merita".
(Urcăm scările. Redacţia, cabina de emisie, studiourile sunt la ultimul etaj: al treilea).
Lucrul ăsta s-a întâmplat şi în anii '50 - '60, bătrânii de atunci se acuzau între ei: că ăla a colaborat cu Siguranţa, că ăla a colaborat cu nemţii, că ăla a colaborat cu ruşii.
E o perioadă cu dosare. Cu scriitori, cu ziarişti, cu preoţi… despre care…
Să facă, mă! Să facă alţii! Eu sunt ocupat, sunt bolnav. Ce vreţi să spun? Că am fost securist? Da, am fost securist! Că am fost informator? Da, am fost informator! Am fost legionar? Da, am fost legionar! Am fost mason? Da, am fost mason! Ce vreţi? Agent dublu? Da, am lucrat pentru KGB, am lucrat pentru americani…
Dar la americani chiar le-ai scris, pe la 15 ani, le-ai zis că vrei să fii astronaut…
Da, am trimis o scrisoare la NASA (Râde). Aveam 9 ani.
Vorbeai undeva despre copilăria ta din Munţii Zarandului, cu căprioare care mâncau lucerna din curte…
Mi-am uitat copilăria. Toată copilăria. Aproape că n-am nevoie de ea."
Un om care nu mai are amintiri si chiar se leapada de ele ,e un om mort.
Am gasit intamplator acest dialog mai demult. Nu am indraznit sa-l aduc in discutie cand a fost vb de interminabilele schimburi de replici despre institutul "Monica Lovinescu"(noua denumire a IICCMER)
Asta sa povestesti @Gold "colegului" Ca in Romania ,cu capitala "necunoscuta" cei care au facut rau se plimba nestingheriti,fara amintiri ,dar dau interviuri !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu